Mama cu 40 de copii

De 12 ani, în cadrul Asociaţiei „Iubire şi Speranţă” funcţionează un centru de zi pentru copiii care provin din familii defavorizate. Anca Popovici este coodonatoarea Asociaţiei „Iubire şi Speranţă” din Roman. Ea trăieşte pentru aceşti copii şi le dăruieşte din dragostea ei. 

Anca Popovici, preşedinta Asociaţiei „Iubire şi Speranţă”, este mamă pentru 40 de copii. O responsabilitate asumată de soţia preotului Mihăiţă Popovici cu 12 ani în urmă, pe care puţine femei se încumetă să o poarte pe umeri. Obstacolele întâlnite în drumul ales nu au descurajat-o şi a continuat să fie alături şi să sprijine copii şi familii cu o soartă mai puţin fericită. „Lucrez în cadrul Asociaţiei «Iubire şi Speranţă» din 1992. Ne-am concentrat atenţia, atunci, pe mai multe direcţii, dar, după un timp, am decis să alegem doar una, specializându-ne pe asistenţa socială a copiilor. Această activitate a fost în completarea celei pastorale desfăşurată de soţul meu, pentru că am vrut să las ceva în urmă”, spune preşedinta Asociaţiei „Iubire şi Speranţă”.

Primele lecţii de asistenţă socială, în copilărie

Anca Popovici trăieşte pentru aceşti copii şi le dăruieşte din dragostea ei.

„Din 2003, de când desfăşurăm activităţi la Centrul de zi pentru copii, au ieşit trei generaţii. I-am luat de la cinci ani, au crescut sub ochii noştri, până când am văzut că se pot descurca prin propriile forţe. Este minunat să vezi atâţia copii în jurul tău. Într-un fel, sunt egoistă, pentru că fur din energia lor. De-a lungul timpului, am învăţat foarte multe lucruri de la ei. Mi-au dat lecţii de viaţă pe care nu o să le uit niciodată. Este un sentiment foarte plăcut ca, la sfârşitul unei zile, să vezi ochii plini de bucurie ai copiilor. Am încercat să dau acestor copii, în mod egal, dragostea mea de mamă”, spune preşedinta Asociaţiei.

Anca Popovici a început primele lecţii de asistenţă socială din copilărie. „Prima mea acţiune de asistenţă socială a avut loc în clasa a III-a. Mama era la serviciu, nu ştia ce făceam. Fugeam de-acasă cu o colegă şi mergeam în sat, pe deal, la o bătrânică pe care o ajutam. Îi spălam vasele, îi măturam, îi aduceam apă. Abia în liceu i-am mărturisit mamei ce am făcut. Am primit morala cuvenită de la mama, pentru că nu am spus la timp, pentru a ajuta şi ea cu ceva. În liceu, am practicat voluntariatul. Am crescut la umbra unui profesor foarte bun, unchiul meu, care preda româna şi care mi-a fost ca al doilea tată. El m-a învăţat ce înseamnă să fii domnul Trandafir din literatură. Era atât de cald şi de apropiat cu copiii! Mi-a dăruit şi mie din dragostea pentru copii”, îşi aminteşte Anca Popovici.

„Sunt afectată şi acum de poveştile de viaţă ale copiilor”

Primele anchete sociale au marcat-o foarte puternic pe „mama” copiilor din centru. „Dacă trăieşti într-un mediu cu durere, fără voie eşti atins de durere. Primii ani de activitate au fost dificili. A trebuit să merg să fac anchete sociale. Am văzut realitatea crudă şi mi-am dat seama că eu nu ştiu nimic despre lumea din jurul meu. Am văzut sărăcia din casele unor familii, dar şi modul discret în care o trăiesc. Mă întorceam acasă şi povesteam copiilor mei. Le arătam de câte lucruri se bucură ei şi de câte lucruri sunt lipsiţi alţi copii. Cu timpul, am început să fiu mai puternică, tocmai pentru a-i întări pe cei aflaţi în nevoie şi a le arăta că este o cale pentru a ieşi din acea stare şi că puterea stă doar în ei ca să schimbe ceva în viaţa lor. Sunt afectată şi acum de poveştile de viaţă ale copiilor. Nu au cum să nu te marcheze cazuri de boală, drama familiilor despărţite, copii cu părinţi decedaţi”, mărturisește Anca Popovici.

Copiii găsesc în centru răspunsurile la întrebările specifice vârstei. „Copiii participă la şedinţe de consiliere. Sunt lucruri pe care ei nu le pot discuta acasă. Au curajul să-mi spună orice. Vor un sfat, vor discreţie, sunt în impas, sunt la vârsta adolescenţei, se îndrăgostesc. De ce să alunece pe o pantă periculoasă? Noi putem preîntâmpina aceste lucruri. Avem şi un psiholog, iar eu, în calitate de mamă, pot să dau un sfat competent. Săptămânal, avem ore de consiliere a părinţilor, timp în care discut cu ei şi îi fac să-şi înţeleagă copilul, pentru ca să aibă timp să intervină într-o situaţie limită”, spune coordonatoarea centrului.

Tot de la Anca Popovici aflăm ce calităţi trebuie să aibă cei care lucrează cu copiii:

„Să aibă un suflet cald, să nu ţină cont de timp şi să jertfească ceva din viaţa lor”. Ea afirmă că nu ar putea face nimic fără ajutorul oamenilor cu suflet mare.

„Nu aş putea face nimic singură. Este atâta lume care pune umărul şi ajută în centru. Este o provocare pe care Dumnezeu mi-a lansat-o şi vreau să-i spun, cândva, Lui, că am împlinit ceea ce mi-a dăruit”, a spus „mama” celor 40 de copii din centru.