Luni, 28 mai, încep înscrierile pentru examenul de bacalaureat, atît pentru candidații din promoția 2012, cît și pentru candidații din promoțiile anterioare. Înscrierile se fac pînă miercuri, 30 mai.
Pentru înscriere, candidații trebuie să completeze o fișă tip de înscriere, în care se precizează disciplinele la care doresc să susțină examenul, o copie după actul de identitate și foaia matricolă eliberată de liceul absolvit. Candidații din promoțiile anterioare trebuie să-și completeze dosarul cu o adeverință din care să rezulte de cîte ori au mai susținut examenul de bacalaureat și cîte probe au promovat pînă acum.
Absolvenții de liceu care au susținut deja de două ori examenul de bacalaureat și vor să-și încerce șansele și a treia oară trebuie să plătească o taxă de 230 de lei. Taxa a fost stabilită de către Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, luînd în considerare și rata inflației transmisă de Institutul Național de Statistică. Taxa de 230 de lei este valabilă pentru candidații care susțin toate probele examenului. Pentru candidații care au promovat unele probe în edițiile anterioare, taxa se recalculează, în funcție de numărul de probe la care urmează să participe, astfel încît să acopere toate cheltuielile necesare examinării candidatului.
Pentru înscriere, candidații trebuie să completeze o fișă tip, în care se precizează disciplinele la care se susține examenul, o copie după actul de identitate și foaia matricolă eliberată de liceul absolvit. Candidații din promoțiile anterioare trebuie să-și completeze dosarul cu o adeverință din care să rezulte de cîte ori au mai susținut examenul de bacalaureat și cîte probe au promovat pînă acum.
La examenul de bacalaureat din acest an sînt așteptați să se înscrie aproximativ 4.000 de candidați din promoția 2012 și aproape 2.000 dintre candidații care nu au promovat bacalaureatul anul trecut.











Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol