Roman, Neamț
Căutare site

Luna octombrie, luna de conştientizare cu privire la cancerul de sân. Boala a provocat 73 de decese în județul Neamț, anul trecut

Luna octombrie, luna de conştientizare cu privire la cancerul de sân. Boala a provocat 73 de decese în județul Neamț, anul trecut

Direcția de Sănătate Publică (DSP) Neamț desfășoară, în luna octombrie, campania de informare privind „Luna de conştientizare cu privire la cancerul de sân”, campanie organizată cu sprijinul Institutului Național de Sănătate Publică, informează DSP Neamț.

Sub sloganul „Depistează. Tratează. Vindecă. Învinge cancerul de sân, pas cu pas!”, luna de conștientizare cu privire la cancerul de sân, marcată în octombrie în fiecare an, aduce în atenție cancerul mamar, patologie care poate să apară la femeile de orice vârstă, chiar dacă nu au niciun factor de risc. Cel mai mare număr de cazuri se înregistrează în rândul femeilor în vârsta între 50 şi 69 de ani. Conform statisticilor, aproximativ 11,43% dintre cazurile de cancer de sân din Europa apar la femei cu vârsta sub 44 de ani; 54% apar la vârsta de 45-69 de ani, iar restul cazurilor la femeile peste această vârstă.

160 de cazuri noi în Neamț, anul trecut

Conform DSP Neamț, în județul Neamț, în anul 2023 au fost înregistrate 160 de cazuri noi de cancer de sân, în ușoară creștere față de anul 2022, când s-au înregistrat 154 de cazuri noi de cancer de sân la femei, iar în primele 8 luni ale anului 2024 au fost înregistrate 91 de cazuri noi de cancer de sân la femei.

În anul 2023, numărul de cazuri de cancer de sân la femei rămase în evidența cabinetelor de oncologie din județ a fost de 2.050 (1.274 din mediul urban și 776 din mediul rural), iar în primele 6 luni ale anului 2024, 2.089 de cazuri (1.298 din mediul urban și 791 din mediul rural).

În anul 2023, în județ s-au înregistrat 73 de decese prin cancer de sân la femei (47 în mediul urban și 26 în mediul rural), în creștere față de anul 2022, cu 65 de decese (29 în mediul urban și 36 în mediul rural).

„Riscul de apariție a bolii este reprezentat de: gen (simplul fapt de a fi femeie), înaintarea în vârstă, obezitate, consum de alcool, antecedentele familiale de cancer de sân, antecedentele de expunere la radiații, vârsta la care a debutat menstruația și vârsta la prima sarcină, consumul de tutun și terapia hormonală postmenopauză. Incidența cancerului crește cu vârsta, odată cu creșterea riscurilor pentru anumite tipuri de cancer, la care se adaugă mecanismele de reparare celulară care tind să fie mai puțin eficiente pe măsură ce o persoană îmbătrânește. Cancerul este a doua cauză de deces la nivel mondial, reprezentând aproape 10 milioane de decese anual. Cele mai frecvente cancere sunt cancerele de sân, plămân, colon, rect și prostată”, arată reprezentanții DSP Neamț.

Situația în Europa și la nivel național

În Europa, potrivit Agenției Internaționale pentru Cercetarea Cancerului, în 2022, cancerul de sân a reprezentat cel mai frecvent tip de cancer la femei din regiunea OMS Europa (557.532 cazuri noi, 12,51% din toate cazurile noi de cancer diagnosticate în Europa şi 26,4 din cazurile de cancer la femei). Conform Eurostat, numărul deceselor prin cancer de sân a crescut în perioada 2012-2020 cu 6,14%.

România a înregistrat în această perioadă o creștere de 10,75% a cazurilor de cancer de sân. În 2022, în UE, cancerul de sân a dus la un număr de decese de aproximativ 144.439, cu o mortalitate standardizată în funcție de vârstă de 14,8 la 100.000 de persoane.

În perioada 2011 ‐ 2020, incidenţa cancerului de sân a scăzut de la 57,5 la 100.000 de femei, în 2011, la 54,1 la 100.000 de femei în 2020. Incidența prin cancer mamar la femei, în anul 2020, pe medii, a fost mult mai mare în urban (63,3 la 100.000 de femei) decât în rural (42,6 la 100.000 de femei) și față de media pe total țară (54,1 la 100.000 de femei). Analizând în dinamică mortalitatea prin cancer de sân la femei, se constată un trend ușor ascendent, de la 27,2 la 100.000 de femei în 2011, la 30,7 la 100.000 de femei în 2020.

În România, în 2022, potrivit ECIS – European Cancer Information System, s-au înregistrat: 12.685 cazuri noi de cancer de sân, cu o incidență standardizată pe grupe de vârstă de 69,4 la 100.000 de femei; 3.877 decese prin cancer de sân, cu o mortalitate standardizată pe grupe de vârstă de 16,6 la 100.000 de femei.

Conform datelor Agenţiei Internaţionale pentru Cercetare în domeniul Cancerului (IARC) din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), la nivel mondial, în anul 2020, cancerul de sân a devenit cel mai frecvent tip de cancer (2,26 milioane de cazuri, 11,7%) depăşind cancerul pulmonar (2,20 milioane, 11,4%). În același an, s-au înregistrat 685.000 decese prin cancer de sân.

La sfârșitul anului 2020, existau 7,8 milioane de femei în viață care au fost diagnosticate cu cancer de sân în ultimii 5 ani, ceea ce îl face cel mai răspândit cancer din lume. La nivel global, la femei, există mai mulți ani de viață pierduți, ajustați în funcție de dizabilitate (DALY) din cauza cancerului de sân decât orice alt tip de cancer.

Recomandările specialiștilor

Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă screeningul organizat populațional, prin mamografie, adresat populației feminine cu vârste între 50 și 69 de ani, pentru că, în acest interval de vârstă, incidența este cea mai mare.

„Campania din acest an încurajează femeile cu vârste peste 40 de ani să discute cu medicii despre factorii de risc proprii faţă de cancerul mamar. Aproximativ o treime dintre decesele prin cancer sunt cauzate de consumul de tutun, indicele de masă corporală ridicat, consumul de alcool, consumul scăzut de fructe și legume și lipsa de activitate fizică”, arată reprezentanții DSP Neamț.

Specialiștii în sănătate publică mai precizează că, prin adoptarea măsurilor Codului European de Luptă Contra Cancerului, se poate reduce riscul individual de boală, iar la nivel populațional, peste 40% dintre cancere ar putea fi evitate:
– Nu fumați! Evitați fumatul acasă.
– Luați măsuri pentru a avea o greutate corporală sănătoasă.
– Limitați consumul de alcool.
– Alăptarea reduce riscul de cancer al mamei. Dacă puteți, alăptați-vă copilul.
– Fiți activ fizic în viața de zi cu zi.
– Evitați expunerea la radiații.
– Participați la programele de screening organizat pentru: cancerul mamar (femei între 50 și 69 de ani), cancerul de col uterin (femei între 24 și 64 de ani) și cancerul colorectal (femei şi bărbați între 50 și 75 de ani).

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.