Luminițe noi de Crăciun la Roman, de 135.000 de lei

HomeSocial

Luminițe noi de Crăciun la Roman, de 135.000 de lei

În această săptămână, în municipiul Roman au început amenajările specifice sărbătorilor de iarnă. Montarea și aranjarea decorațiunilor specifice sărbătorilor de iarnă a debutat în urmă cu câteva zile, astfel încât, de Ziua Națională, pe 1 decembrie, să fie pornit iluminatul festiv în zona centrală, spun autoritățile locale. În acesta iarnă, vor exista mai multe zone împodobite de către administrația locală, iar pentru că în ultimii ani nu au fost făcute investiții la acest capitol, stocul de instalații și decorațiuni a fost recent completat.

Astfel, de sărbători, vor fi montate noi perdele luminoase și ornamente, care au diferite dimensiuni. Conform reprezentanților Primăriei, au fost achiziționate 455 de perdele luminoase, de diferite lungimi, în valoare totală de 135.000 de lei, circa 27.000 de euro – adică în medie aproape 60 de euro bucata.

„Un alt element de noutate îl reprezintă crearea unui nou punct principal de atracție, pe lângă Piața «Roman-Vodă». Este vorba despre Pietonalul Ștefan cel Mare, care va fi decorat în acest an într-un mod inedit, aici urmând să fie amplasat inclusiv un frumos brad de Crăciun. Totodată, ne dorim organizarea unui Târg de Crăciun – exclusiv cu produse tradiționale sau specifice perioadei, în această zonă pietonală, în condițiile în care normele epidemiologice vor permite acest lucru. O decizie privind acest aspect, va fi luată și anunțată în perioada următoare”, a transmis primarul Leonard Achiriloaei.

 

 

Comentarii

WORDPRESS: 1
  • Emilia 2 ani ago

    Țara arde,baba se piaptănă!Ce foloase aduc aceste ornamente cetățeanului de rând?Hai,să depășim acest provincialism desuet!