HomeActualitate

Lucrările la Biblioteca Municipală, teze de master la Universitatea din Bucureşti

biblio 02Lucrările de reabilitare de la Casa Ioachim, în care funcţionează Biblioteca Municipală „George Radu Melidon” din Roman, se derulează potrivit graficului. „Se desfăşoară lucrările de reparaţii la tâmplăria interioară din corpul principal, decaparea faţadei tot de la corpul principal, restaurarea componentelor artistice şi montarea structurilor de compartimentare a mansardei. A sosit la Roman şi echipa de pictură. Se lucrează foarte greu, pentru că se decapează vopseaua de pe pictura originală. Toată pictura originală a fost acoperită cu vopsea albastră. Este o activitate meticuloasă pentru eliberarea acestei vopsele de pe pictura originală. Lucrările de artă murală de la Biblioteca Municipală fac obiectul a două lucrări de masterat la Universitatea din Bucureşti, cu tema «Faţade, componente artistice, reabilitare şi restructurare». Este un element de mândrie locală”, a precizat Laurenţiu Dan Leoreanu, primarul municipiului Roman.

Lucrările de restaurare a Bibliotecii Municipale au început în 2012 şi vor fi finalizate, potrivit contractului, în 2015. Lucrările sunt realizate de SC Conbas SRL Roman, societate specializată în restaurarea de clădiri – monumente istorice.

Comentarii

WORDPRESS: 0