Ziarul de Roman a obținut, în exclusivitate, un interviu cu Lucian Micu, fost primar al municipiului Roman. Ieșit din viața politică și din cea publică în ultimii ani, acesta a acceptat – ce este drept, mai greu – să ne răspundă la câteva dintre întrebările care țin de agenda orașului, mai ales că, peste un an, romașcanii sunt chemați din nou la vot. Partidele sunt în „fierbere”, caută candidatul potrivit care să ajungă la conducerea orașului. Dacă Lucian Micu poate fi unul dintre aceștia, dacă își dorește, dacă se poate – puteți afla din rândurile care urmează.
Ziarul de Roman: Au trecut trei ani de când nu mai sunteți primar al municipiului Roman, vă lipsesc funcția, responsabilitate, interacțiunea cu cetățenii, puterea?
Lucian Micu: Evident că, în momentul în care nu mi-a fost permis să candidez și am ieșit practic brusc din viața orașului, am simțit un mare gol. Este și firesc, pentru că aveam multe proiecte de dus la bun final și alte planuri de viitor. Dar, destinul a fost altul. Și, într-un fel, nu-mi pare rău. Nu pentru mine. M-am întors la afacerea pe care o am împreună cu soția mea. M-am implicat mai mult în activitățile de familie, mi-am redescoperit alte plăceri, am călătorit mult, am dormit multe nopți mult mai bine. Interacționez în continuare cu oamenii, chiar dacă acum nu mai sunt în situația de a-i ajuta în aceeași măsură.
Ziarul de Roman: Ați urmărit, totuși, ceea ce se întâmplă în oraș. Cum vi se pare Romanul după trei ani de când nu-l mai conduceți dumneavoastră?
Lucian Micu: Romanul este și va rămâne un oraș cochet, de provincie, dar cu multe de oferit. Mă bucur că o parte dintre proiectele pe fonduri europene semnate de mine au fost duse la bun final. Se putea și mai bine, dar nu este corect să comparăm mandatul meu cu cel actual. Sunt alte vremuri, alți oameni.
Ziarul de Roman: Dar sunt și proiecte pe care le-ați demarat și nu au mai fost continuate sau chiar s-a renunțat la ele…
Lucian Micu: Nu doresc să comentez. Fiecare are viziunea sa. Fiecare face după propria pricepere. Așa cum am spus, mă bucur că multe din proiectele începute de mine s-au dus mai departe. Trebuie să privim partea plină a paharului.
Ziarul de Roman: Sunteți optimist când spuneți asta sau sunteți detașat, nu vă mai pasă?
Lucian Micu: Din contra. Îmi pasă în aceeași măsură sau chiar mai mult. Sunt, doar, mai liniștit, văd lucrurile din mai multe perspective, am avut timp să-mi fac propria analiză, să învăț din greșelile pe care și eu le-am făcut.
Ziarul de Roman: Acceptarea funcției de manager al Spitalului Județean Neamț a fost o greșeală?
Lucian Micu: Incendiul de la Spital a fost o tragedie pentru mulți. Pentru rudele celor care au avut de suferit, pentru cadrele medicale, pentru mine și familia mea. Nu am greșit să accept responsabilitatea de a schimba în bine sistemul, din punct de vedere administrativ, de la Spital. Aveam experiență în management. Cred că puteam să fac mult bine.
Ziarul de Roman: Sunteți cercetat acum pentru cele întâmplate în urmă cu trei ani la Spitalul din Piatra Neamț?
Lucian Micu: Există un dosar în lucru la Parchetul General. Evident că am fost chemat și eu la audieri. S-a stabilit că incendiul a fost provocat de o candelă. Mai mult nu doresc să comentez, deoarece organele de cercetare au responsabilitatea de a spune adevărul și de a găsi vinovații.
Ziarul de Roman: În 2020 nu ați putut candida deoarece instanța de judecată a stabilit că, pe vremea când erați viceprimar, ați fost într-o situație de incompatibilitate. Restricțiile de a ocupa o funcție publică mai sunt în vigoare?
Lucian Micu: Nu. A expirat termenul de trei ani în care nu puteam ocupa o funcție de demnitate publică.
Ziarul de Roman: Dacă puteți candida, asta înseamnă că sunteți în „negociere” cu vreo formațiune politică pentru a deveni candidatul acesteia pentru funcția de primar?
Lucian Micu: Este mult spus negociere. Am cunoștințe și prieteni în toate partidele, nu sunt străin de ceea ce se întâmplă pe scena politică, dar nici nu pot spune că îmi lipsește. Ca să fii un „bun politician” trebuie să faci multe compromisuri și, din fericire pentru mine, nu cred că sunt dispus să fac orice pentru politică. Mie mi-a plăcut mai mult administrația, munca.
Ziarul de Roman: Dar politica e un rău necesar, aveți nevoie de ea dacă vreți să ajungeți iar primar?
Lucian Micu: Fără un partid în spate e greu să ajungi în vârf și, chiar dacă ajungi, ai nevoie de susținere în Consiliul Local pentru ca proiectele tale să ajungă realitate. Știu că am fost sondat de mai multe partide, mai urmează și alte sondaje… Până la urmă, fiecare partid caută să-și găsească cel mai bun candidat.
Ziarul de Roman: Cunoașteți rezultatele sondajelor? Sunteți într-o poziție favorabilă?
Lucian Micu: Știu anumite date. E mult să spun despre mine că sunt pe primele locuri, până la urmă sondajele reflectă o opțiune de moment a cetățenilor, iar alegerile se țin abia în toamna anului viitor, timp în care se pot schimba multe. Pentru mine contează că nu am dezamăgit și mulți romașcani mă apreciază pentru cum sunt.
Ziarul de Roman: Așadar, până la urmă ați decis dacă veți candida?
Lucian Micu: La momentul acesta nu am luat nicio decizie. Îmi doresc să fac în continuare multe pentru Roman. Dacă voi lua decizia de a candida, eu voi fi primul care o să fac cunoscut lucrul acesta, pentru că eu port responsabilitatea. Și, să nu ne amăgim, cu mine sau fără mine, Romanul se va dezvolta în continuare, ca și până acum. Doar că o poate face într-un ritm mai alert sau mai lent, depinde doar de cine îl conduce.
Comentarii