O performanță de toată lauda a reușit echipa de fotbal a Liceului cu Program Sportiv (LPS) Roman (foto) care a cîștigat faza zonală, regiunea Moldova, a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar (ONSȘ), gimnaziu, calificîndu-se, astfel, la turneul final între primele opt echipe din țară.
Antrenorul Constantin Dan Lupușoru și elevii săi, Răzvan Hușanu, Ioan Pîrlea, Marian Juncu, Constantin Munteanu, Răzvan Cucoș, Alin Mihăilă, Marius Mihăeș, Constantin Petrea, Remus Morariu și Alexandru Pița, alcătuiesc o echipă care s-a dovedit mai bună decît reprezentantele județelor Iași, Suceava, Botoșani, Vaslui și Bacău, cel puțin la turneul zonal desfășurat la Roman. De acum, gîndurile se îndreaptă către turneul final, acolo unde o nouă generație de fotbaliști romașcani va fi în luptă pentru o medalie națională.
La turneul zonal de la Roman au participat șase echipe, care au fost împărțite în două grupe: A – Școala „Mihai David” Negrești (Vaslui), Grupul Școlar „I. Vîrnav Liteanu” Liteni (Suceava), LPS Iași; B – Școala „Ion Creangă” Bacău, LPS Botoșani, LPS Roman.
Echipa romașcană a învins cu 7-0, în primul meci, reprezentanta Bacăului. Golurile au fost înscrise de Petrea (3), Munteanu (3) și Mihăeș. A urmat o altă victorie concludentă, 5-1 cu LPS Botoșani, după ce, în minutul 5, era deja 3-0. Pentru LPS Roman au marcat Petrea (3) și Munteanu (2). Finala turneului zonal a adus față în față LPS Roman și LPS Iași, cea de a doua fiind cîștigătoare a grupei A, tot cu două victorii, 3-2 cu Vaslui și 2-0 cu Suceava. La pauză a fost 1-1, după ce romașcanii deschiseseră scorul. LPS Roman a condus pînă în minutul 28, antepenultimul al meciului, cu 2-1, cînd romașcanii au fost iarăși egalați. Așadar, după cele 30 de minute de joc, în care pentru gazde au marcat aceiași Petrea și Munteanu, s-a ajuns la loviturile de departajare. Romașanii au marcat de trei ori (Petrea, Munteanu, Pîrlea), iar ieșenii doar de două și astfel, cu scorul general 5-4, LPS Roman a ajuns între primele opt echipe din țară. Munteanu a fost desemnat cel mai tehnic jucător, Hușanu – cel mai bun portar, iar Petrea – golgheterul turneului.
„Am jucat pe teren propriu, dar și sub presiunea rezultatelor. Băieții au înțeles cît de importante sînt aceste meciuri și le-au tratat ca atare. Bucuria este, în primul rînd, a lor. Merită din plin felicitări, toți. A ieșit în evidență spiritul de echipă. Va fi o deplasare lungă pînă în orașul unde va avea loc turneul final, dar nu putem fi supărați. Jucătorii din lot sînt angrenați și în campionatul juniorilor C și va fi foarte important să nu se accidenteze. Chiar dacă vor avea vacanța de Paște, vor veni la antrenamente și în acea perioadă. Vor să fie pregătiți pentru turneul final„, a spus antrenorul Lupușoru.
Reamintim că LPS Roman cîștigase faza județeană a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar după o victorie la scor, 4-0, în finala cu reprezentanta Grupului Școlar Roznov.
Turneul final al ONSȘ va avea loc la Slobozia, în perioada 19-22 aprilie.
Comentarii
Hotilor, numai cu albitri ati batut Iasiul . Ce-a mai slaba echipa din moldova s-a calificat :))