Delegația de judoka romașcani de la LPS Roman, participantă la tradiționalul concurs memorial „Turneul celor patru”, de la Onești, s-a întors acasă cu 17 medalii, dintre care trei de aur și trei de argint.
Au urcat pe locul I Alexandru Dascălu, la categoriile 60 și 66 kilograme, grupa de vârstă Under 20, respectiv Ionuț Cârcotă, la 81 kilograme. Tot la U20, cu locul al doilea s-au ales Andrei Corduneanu (46 kilograme) și Eduard Giosanu (73 kilograme), aceeași poziție fiind ocupată de Ana Maria Dascălu (63 kilograme) la U17. LPS Roman, ai cărui sportivi sunt pregătiți de Costel Ciobanu și Cristi Budoșcă, a participat la acest concurs cu 30 de judoka, la toate categoriile de vârstă de la U11 la U20, clasându-se pe poziția a treia în clasamentul inter-cluburi.










Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol