Obiectivul echipei romaşcane de fotbal din Liga a treia este clasarea între primele şase. 21 de jucători au fost prezenţi luni, 14 iulie, la primul antrenament, printre aceştia aflându-se şi juniori de la LPS Roman. Se aşteaptă alcătuirea şi componenţa seriilor din Liga a treia.
Lotul de fotbal al echipei de Liga a treia Sport Club Municipal Petrotub Roman s-a reunit luni, 14 iulie, la stadionul „Moldova”, în vederea începerii pregătirilor pentru următorul sezon competiţional. Jucătorii au avut timp, pe îndelete, să discute, timp în care a avut loc o primă rundă de readaptare la efort între cei din staff-ul tehnic. La sfârşitul acesteia a venit şi preşedintele clubului, Maricel Benchea, cel care a purtat discuţii cu jucătorii şi antrenorii.
Mari noutăţi în privinţa lotului, faţă de sezonul precedent, nu sunt la SCM Petrotub Roman. Au plecat de la echipă Ionuţ Varea, Rareş Marin şi Ionuţ Enache.
Au rămas: Sergiu Dornescu – portar, Alexandru Ciuclea – portar, Aurel Gabriel Vlaicu – fundaş dreapta, mijlocaş, Cătălin Ionuţ Gafiţa – fundaş, George Daniel Sofroni – atacant, Ștefan Dănuţ Rotariu – fundaş, Cătălin Gelu Lupuşoru – fundaş, Daniel Marin – fundaş, Mădălin Vasile Popa – mijlocaş central sau atacant, Cosmin Țapu – mijlocaş lateral sau atacant, Cosmin Stahie – fundaş, Adrian Carnariu – fundaş, Marius Constantin Alexandru – atacant, Ioan Talpalariu – mijlocaş, Vlad Marian Pătraşcu – mijlocaş, Ovidiu Andrei Petrila – fundaş, mijlocaş la închidere, Ioan Harbuzaru – atacant, Mădălin Damian – mijlocaş.
Antrenori: Valentin Vasile Avădanei (principal), Iosif Susanu – antrenor secund,
Aurel Bălan – antrenor cu portarii.
Primul antrenament
21 de jucători au participat la prima şedinţă de pregătire premergătoare sezonului competiţional 2014-2015. Printre aceştia s-au aflat şi sportivi de la Liceul cu Program Sportiv Roman. Nu au putut să intre la alergare, dintre cei din lotul cu care SCM Petrotub Roman a încheiat campionatul trecut pe poziţia secundă, Sofroni şi Damian, accidentaţi. Primul antrenament a constat în trei episoade a câte zece minute de alergări uşoare, combinate cu exerciţii statice. Încălzirea a fost efectuată sub coordonarea antrenorului secund Iosif Susanu, după care comanda i-a revenit principalului Valentin Avădanei, aflat până atunci la discuţii cu preşedintele clubului.
Întrucât, din viitorul sezon competiţional, va fi obligatoriu ca fiecare dintre echipele din Liga a treia să aibă pe teren trei sportivi cu vârsta sub 19 ani, este necesar ca divizionarele „C” să-şi completeze, din timp, lotul. Astfel, a fost contactat Liceul cu Program Sportiv Roman pentru rezolvarea acestei probleme. Ca urmare, la antrenamentul de luni au fost prezenţi, de la LPS, Georgian Agu (mijlocaş), George Antofie (portar), Răzvan Atodiresei (mijlocaş), Adrian Rotaru (atacant), elevi ai profesorului Gheorghe Dănilă. Li s-a mai adăugat şi un alt portar, Florin Nicolae Andronic.
„Avem cinci jucători de la LPS care se vor pregăti alături de componenţii lotului în această vară. Ideea este de a-i prelua şi de a-i promova. Vrem sau nu vrem, trebuie să trecem de la o medie de vârstă de circa 24 de ani, cât este acum, la una apropiată de 20 de ani. Din sezonul următor va trebuie să avem, în permanenţă, trei jucători sub 19 ani pe parcursul unui meci. În acest sezon se mai păstrează limita cu jucători sub 21 de ani. De aceea, am considerat că ar fi bine să aducem încă de acum trei jucători sub 17 ani, pentru ca începutul campionatului viitor să nu ne prindă nepregătiţi. Oricum, ca să nu avem surpize, va fi necesar ca la începutul sezonului următor să avem şase jucători sub 19 ani. Se poate întâmpla orice, mai ales în privinţa accidentărilor, pe care, bineînţeles, nu le dorim. Trebuie schimbată strategia pe termen mediu şi lung. Fără promovarea juniorilor nu se poate. S-a înfiinţat şi LPF 2 (Liga Profesionistă de Fotbal) pentru echipele din eşaloanele inferioare. La LPF 1 s-a propus, încă de acum, să începem campionatul cu trei jucători sub 19 ani în echipă. Atunci, am cerut şi noi, cei din ligile mici, să ni se acorde 5% din drepturile de televizare pentru a putea încerca să ne descurcăm. A rămas ca acea prevedere regulamentară cu trei jucători sub 19 să se aplice de la anul. Pe de altă parte, la FRF s-a iniţiat un sistem prin care Liga a treia să aibă un statut mai apropiat de ligile a patra şi a cincea, ca verigă între fotbalul profesionist şi cel non-amator”, a precizat Maricel Benchea.
Obiectiv: clasarea între primele şase
Din sezonul 2014-2015 se va reveni la sistemul competiţional vechi, fără play-off şi play-out. Pentru SCM Petrotub Roman nu va fi o mare problemă. Indiferent de sistem, tot nu va promova într-o ligă superioară:
„Fără play-off şi play out vor fi avantaje şi dezavantaje. Dezavantajul va fi că vom avea meciuri mai puţine. Federaţia Română de Fotbal vrea serii şi echipe cât mai multe. Politica noastră se rezumă la cea de rampă de lansare a jucătorilor către echipe din ligi superioare. Obiectivul este de a ne clasa pe unul dintre primele şase locuri în campionatul Ligii a treia. Sunt jucători din lotul 2013-2014 care aveau în contract clauză de renegociere a venitului în caz că vor juca mai mult de 75% din meciuri. Nu putem da mai mult peste contractele de acum. Bugetul nu s-a mărit. Nici la nivelul clubului n-avem angajaţi. Nu ne permitem”, a completat Maricel Benchea.
Cupa şi campionatul
Curând, dar nu neapărat imediat după ce se va fi terminat înscrierea echipelor în Liga a treia, termenul limită fiind 15 iulie, FRF va hotărî câte, când şi cum vor fi alcătuite seriile.
„Sperăm ca, până la începutul săptămânii viitoare, să ştim câte serii vor fi şi câte echipe în fiecare. Seria noastră va fi formată, în proporţie de 80%, din echipe care au jucat şi în campionatul precedent. Vor mai veni promovatele SC 2 Bacău şi Rapid Dumeşti, probabil. După ce vom afla structura campionatului, vom decide programul. Probabil, în 30 iulie vom juca în Cupa României. Cam atunci se estimează intrarea în competiţie a echipelor clasate pe locuri superioare în Liga a treia. Imediat după meciul din Cupă, ne dorim ca lotul să plece în cantonament, aproximativ zece zile, perioadă în care ne propunem şi trei jocuri de verificare. Altfel, mergem în continuare pe mâna lui Avădanei ca antrenor principal. Anul acesta se va înscrie pentru licenţa A. Vom continua şi colaborarea cu Ceahlăul. Mateiuc, jucătorul lor, a fost împrumutat la noi sezonul trecut. Acum este în cantonament. Ne vor anunţa dacă îl vor ţine în lot sau ni-l va împrumuta. Au revenit Lupuşoru şi Alexandru, jucători care n-au evoluat în ultima parte a sezonului precedent. Cu siguranţă, George Sofroni, cu probleme medicale serioase, nu va juca în sezonul următor. Ne mai trebuie un atacant, un mijlocaş şi un fundaş”, a conchis Maricel Benchea.










Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol