Locuințele din noul bloc ANL vor fi predate beneficiarilor săptămâna viitoare

HomeSocial

Locuințele din noul bloc ANL vor fi predate beneficiarilor săptămâna viitoare

Primăria municipiului Roman a anunțat că luni, 18 septembrie, locuințele din noul bloc ANL construit în zona Vasile Lupu, dedicat celor care lucrează în domeniul Sănătății, vor fi predate beneficiarilor. „În cursul zilei de ieri (n.r. – joi, 14 septembrie) a fost semnat procesul verbal de recepție finală a blocului ANL pentru specialiști din Sănătate. În acest moment avem documentul parafat, am făcut deja primele demersuri legale și în această zi sunt anunțați toți beneficiarii, pentru a se prezenta luni, la ora 14, la sediul Primăriei Roman, unde vor fi făcute repartițiile și vor fi semnate dispozițiile pentru repartițiile fiecărui beneficiar. Direcția Municipal Locato va fi administratorul acestui bloc, la fel ca și în cazul celorlalte blocuri ANL. Astfel, luni, la ora 14, fiecare beneficiar va fi primi repartiția conform grilei deja stabilite, iar în câteva zile aceștia se vor putea muta”, a declarat primarul municipiului Roman, Leonard Achiriloaei.

Noul bloc ANL este construit în cartierul din zona Vasile Lupu – Parc Zăvoi. Amplasamentul a fost predat de municipalitate către ANL la începutul anului 2019. Imobilul este construit în regim de parter plus trei etaje și are 20 de apartamente cu două camere, fiecare locuință fiind prevăzută și cu două balcoane. În afară de acest nou imobil, primăria a mai făcut demersuri către ANL pentru construcția în zona Vasile Lupu a altor trei blocuri – unul destinat angajaților din învățământ, alte două cu destinația de locuințe sociale -, dar și a unui cartier de case pentru tineri, în zona cartierului Nicolae Bălcescu.