HomeActualitateRoman

Locuințe sociale în strada Primăverii, doar cu fonduri atrase

Locuinţele sociale din cartierul Primăverii nu se vor realiza atât de repede pe cât şi-au dorit reprezentanţii administraţiei publice locale. La începutul anului trecut, un proiect de locuinţe sociale a fost comandat unei firme din Moineşti. Scopul era ca pe terenurile ce aparţin de municipalitate să se construiască locuinţe cu o cameră sau cu două camere.

„Nu am finalizat acolo proiectul, pentru că, în momentul de faţă, nu avem o linie de finanţare pe fonduri europene pentru acestea. Vom vedea, în viitorul apropiat, sub ce mod vom accesa finanţare: dacă prin GAL-urile acestea care se înfiinţează putem dezvolta un asemenea proiect. Dacă nu, printr-un împrumut pe care Romanul să-l facă şi să dezvolte un cartier de locuinţe. Este un proiect pe care nu-l abandonăm, dar nu se află în deadline”, a precizat Laurenţiu Dan Leoreanu, primarul municipiului Roman.

Comentarii

WORDPRESS: 0