Prima paginăPolitica

Liste complete de candidați de la Partidul Popular Agrar

Dimensiune text

Partidul Popular Agrar (PPA) are liste complete de candidați pentru toate colegiile din județul Neamț. Cel puțin pentru Colegiul 2 Senat și Colegiile 4, 5, 6 – Camera Deputaților, din zona de interes din imediata apropiere a Romanului, sînt pregătiți candidați „surpriză”, susțin liderii noului partid.

 

 

Pînă luni, 29 octombrie, vom finaliza nominalizările astfel încît să și înscriem candidații PPA în cursa pentru alegerile parlamentare. Chiar dacă lansarea partidului nostru a fost făcută de puțin timp, oamenii au reacționat surprinzător de bine și încurajator, mult peste ceea ce speram să se întîmple, dovadă fiind gradul mare de așteptare a unei schimbări. Oamenii nu mai vor să audă discursuri sterile, vorbe fără acoperire și promisiuni care nu se vor împlini, ca multe alte promisiuni făcute de multe partide de-a lungul timpului. Noi, membrii PPA, am pornit cu ceea ce este cel mai greu de făcut, am investit în agricultură și am obținut și rezultate bune, dovadă că pămîntul și oamenii nu pot fi înșelați„, a declarat inginerul Cezar Sava (foto), președinte executiv al PPA Neamț.

La mai puțin de o lună de la lansarea partidului, structurile organizatorice din teritoriu sînt alese, reprezentarea fiind din toate domeniile, nu doar din cel agricol. Președinte al Organizației Roman a PPA este inginerul Marian Șerban, secretar al organizației județene este juristul Denis Popovici, vicepreședinți sînt mari specialiști sau fermieri recunoscuți cum ar fi Radu Bălău sau Gheorghe Cenușă.

COMENTARII

WORDPRESS: 0