A fost aprobată licitația pentru drumul expres Bacău – Piatra Neamţ

HomeNeamt

A fost aprobată licitația pentru drumul expres Bacău – Piatra Neamţ

Joi, 15 noiembrie, Consiliul de Administraţie al Companiei Naţionale de Investiţii Rutiere (CNIR) a aprobat lansarea licitaţiei pentru proiectarea şi execuţia drumului expres Bacău – Piatra Neamţ, o investiţie de peste 6 miliarde de lei (fără TVA), a anunțat Consiliul Județean (CJ) Neamț. Contractul va fi licitat într-un singur lot, iar durata de realizare este de 48 de luni. Cu o lungime de 51 kilometri, acest tronson ar urma să asigure condiţii moderne și mai rapide de transport, reducă traficul greu şi de tranzit în interiorul celor două oraşe şi va face legătura municipiului Piatra Neamţ cu Autostrada Moldovei A7.

Vom avea 51 de kilometri de drum expres modern, cu 30 de poduri, pasaje și viaducte, cel mai lung viaduct având lungimea de peste un kilometri. Un proiect impresionant ca structură, ca să nu mai vorbim și despre crearea a peste 1.800 de locuri de muncă pe durata execuției. Iată că, prin implicarea directă a Guvernului, această investiție care a rămas zeci de ani la stadiul de promisiune, va deveni realitate”, a declarat Daniel Harpa, președintele CJ Neamț.

Necesitatea realizării drumului expres Bacău Piatra Neamţ a fost identificată prin Master Planul General de Transport al României şi în cadrul Programului Investiţional pentru dezvoltarea infrastructurii de transport pentru perioada 2021-2030.