Roman, Neamț
Căutare site

Liceenii sunt campioni la chiul

Liceenii sunt responsabili de mai mult de jumătate dintre absențele care se adună lunar.

 

 

Elevii chiulesc, în fiecare lună, aproape 200.000 de ore. Jumătate din absențe sunt, apoi, motivate, medical sau la solicitarea părinților, din motive personale. În luna februarie, de exemplu, o lună de școală mai scurtă și fără prea multe tentații pentru elevi, în județul Neamț s-au strâns 169.382 de absențe, din care au fost motivate 82.635 de absențe.

Campionii incontestabili ai chiulului rămân elevii de liceu. Deși sunt mai puțin numeroși decât colegii lor de gimnaziu și din învățământul primar, liceenii de la zi sunt responsabili pentru jumătate dintre absențe: 89.679 de absențe, dintre care 50.583 motivate. Cei mai harnici se dovedesc a fi elevii de clasa a X-a, trecuți deja de stadiul de boboc și lipsiți de amenințarea exmatriculării, care îi mai calmează pe elevii aflați în ultimii doi ani de liceu, neobligatorii prin lege. Cei mai mulți dintre elevii care chiulesc își motivează gestul prin programul încărcat și prin lipsa de pregătire pentru lecții.

„Da, am chiulit de la școală de câteva ori, pentru că nu învățasem, și am preferat să iau «absent» decât să iau o notă mică, pe care aș fi îndreptat-o cu greu”, a spus un elev de clasa a X-a de la Colegiul Național „Roman-Vodă”.
„Atunci când chiulesc, o fac, de obicei, de la ultimele ore, când sunt foarte obosit”, a spus Andrei P., elev în clasa a X-a la Colegiul Tehnic „Petru Poni”.

Elevii obosiți de școală se „recuperează”, de obicei, fie la internet- cafe-urile din zonă, fie pe terasele aflate în preajma școlii. Pentru elevii de la Colegiul Național „Roman-Vodă” sau din corpul B al Colegiului Tehnic „Miron Costin”, nu este o problemă să găsească un loc în care să-și tragă sufletul la o țigară și un suc, grație poziționării centrale a școlilor.
Dar nici ceilalți nu au o problemă în a-și găsi un loc de odihnă. Dacă, pentru elevii de la Liceul Tehnologic „Vasile Sav”, de exemplu, termenul pH nu are nici o legătură cu chimia, ci reprezintă „indicativul” terasei din zonă, la care se întâlnesc elevii care nu au chef de ore, elevii de la Colegiul Tehnic „Petru Poni” preferă, în perioadele calde, parcul aflat în apropiere, dar se descurcă și iarna, pentru că sunt în apropiere destule locuri călduțe.

Dincolo de monitorizarea lunară a fenomenului absenteismului, conducerile școlilor le pregătesc, din când în când, și surprize chiulangiilor.

„Am organizat, în toamnă, cu sprijinul polițistului de proximitate, o razie în câteva localuri din zonă. A fost suficient ca să-i speriem pe elevi, nu doar pe cei pe care i-am găsit atunci; nici ceilalți nu au fost bucuroși de perspectiva de a se întâlni nas în nas cu conducerea școlii și cu polițistul de proximitate, la bar. Cifrele arată că, acum, stăm mult mai bine decât anul trecut la prezență”, a spus Dana Păiuș, director adjunct al Colegiului Tehnic „Petru Poni”.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.