Prima paginăEducatieSanatate

Liceenii au marcat Ziua Națională fără Tutun

Dimensiune text

Colegiul Tehnic „Petru Poni” din Roman a marcat vineri, 20 noiembrie, Ziua Naţională fără Tutun, participând la campania de informare iniţiată de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Neamţ. Manifestarea organizată cu această ocazie a fost realizată de doctorul Emanuel Nazaretian.

Slide 1În cadrul activităţii, elevilor le-au fost prezentate informaţii despre consumul de tutun şi riscurile generate de acesta. Scopul activităţii a fost acela de informare-sensibilizare-conştientizare a populaţiei fumătoare cu privire la consecinţele fumatului, dar şi a populaţiei nefumătoare cu privire la riscurile la care se supune prin inhalarea fumului de ţigară, aşa-numitul „fumat pasiv”. Totodată, s-a urmărit şi formarea de abilităţi de viaţă sănătoasă, pentru că elevii au fost încurajaţi să solicite dreptul la un aer fără fum de ţigară.

Având în vedere faptul că, pe data de 18 noiembrie, anual, se celebrează Ziua Europeană a Informării despre Antibiotice, o iniţiativă europeană de sănătate publică, doctorul Emanuel Nazaretian a informat elevii şi cu privire la consecinţele abuzului de antibiotice. Sloganul campaniei de informare despre antibiotice în rândul elevilor este „Utilizarea responsabilă le menţine eficienţa!” şi se corelează cu dorinţa de dezvoltare a unei atitudini prudente a publicului faţă de antibiotice, pentru a combate rezistenţa la antimicrobiene.

La activitate au participat reprezentanţii fiecărei clase în Consiliul Școlar al Elevilor, precum şi elevi din clasele a IX-a şi a X-a. Cu acest prilej, elevilor li s-au distribuit pliante informaţionale din partea DSP Neamţ.

Partajează articolul

COMENTARII

WORDPRESS: 0