Mă bucur să anunț faptul că, marți, în Camera Deputaților, a fost adoptat – în regim de urgență – un proiect extrem de important pentru peste 1 milion de români, dar și pentru toți ceilalți pensionari care vor fi impozitați mai puțin (doar pentru suma ce depășește 3.000 de lei), proiect la care am fost unul dintre inițiatori, anume creșterea pragului de impozitare a pensiilor de la 2.000 la 3.000 de lei!
Este un succes faptul că am putut introduce acest proiect în actuala sesiune parlamentară și că a fost dezbătut și votat în procedură de urgență! Este o formă de respect pentru seniorii noștri aflați într-o zonă vulnerabilă, după ce ani și ani au adus plus valoare României.
Era nevoie de această intervenție, pentru că până în acest moment nu a fost corelat acest aspect. Noi, liberalii, am dorit această modificare încă de acum 2 ani, când am depus acest proiect de lege, dar mă bucur că s-a înțeles, în cele din urmă, importanța acestui proiect propus de PNL, de către toți colegii și că am putut aduce acest sprijin pentru seniorii cu pensii mici, acum, în prag de iarnă.
Facem în continuare lucruri bune pentru români!
Laurențiu Dan Leoreanu,
Deputat PNL de Neamț
Declarație de presă
Comentarii