Primarul municipiului Roman și președintele Comunității Elene din Roman au început demersurile pentru înfrățirea urbei romașcane cu orașul Larissa, din Grecia. Prezența grecilor în Roman, precum și activitatea agronomului romașcan Ion Ionescu de la Brad în Grecia au fost principalele argumente ale celor două comunități.
Foto: Vechiul amfiteatru din Larissa
Până la momentul oficial al semnării actului de înfrățire a celor două orașe, cele două administrații publice locale vor trebui să parcurgă câțiva pași.
„Pentru început, identificăm similitudinile și diferențele care ne pot ajuta în demersul nostru. Dacă se vor putea corela aspirațiile și interesele dintre cele două comunități, abia atunci vom putea încheia un parteneriat de colaborare cu orașul din Grecia”, a explicat profesorul Laurențiu Dan Leoreanu, primarul municipiului Roman.
Argumentele care au venit în sprijinul acestui demers au fost prezența grecilor în România, care se întinde pe o perioadă de 27 de secole – și, în particular, a grecilor din orașul Roman -, precum și activitatea agronomului romașcan Ion Ionescu de la Brad în Grecia, în perioada 1853 – 1857.
„Ion Ionescu de la Brad s-a stabilit în Pyrgetos, o localitate din apropierea țărmului Mării Egee, unde a administrat moșiile vizirului Rașid Pașa. A trăit printre greci și a vorbit limba lor, pe care o stăpânea încă de la 18-20 de ani. În anul 1853, a înființat, în Grecia, o școală de agricultură și contabilitate, cu scopul de a forma personalul necesar pentru administrarea moșiilor. A înființat trei ferme pentru instruirea țăranilor în lucratul pământului. A amenajat un sistem de irigații în apropierea râului Pinios, dând posibilitate țăranilor să se ocupe și de legumicultură. Priceperea agronomului român a făcut ca venitul acestor moșii să crească de câteva ori. Mulți ani mai târziu, agronomul a realizat chiar o monografie a provinciei grecești Tesalia, prima încercare științifică a celei mai importante zone agricole a Greciei”, a explicat Boris Cepalis, președintele Comunității Elene din Roman.
Înfrățirea dintre orașele Roman și Larissa urmărește o colaborare în domeniul cultural, științific, religios, artistic și sportiv. Cele două administrații publice locale își propun dezvoltarea unor programe în domeniul economic, realizarea unor programe de colaborare între tineri în vederea promovării prieteniei, organizarea de manifestări culturale și în domeniile gastronomiei și artizanatului.
Orașul Larissa este capitalia provinciei Tesalia. Locuit de peste 8.000 de ani, orașul a devenit, în ultimele decenii, cel mai renumit centru studențesc al Greciei centrale. Este principalul centru de agricultură și de transport, legat de portul Volos, de Salonic și de Atena. Localitatea este o adevărată expoziție de grădini, izvoare balneare, biserici și antichități.
Experiența înfrățirii orașului Roman, trăită de opt ori
În vederea găsirii unor domenii similare de interes în vederea dezvoltării comune, orașul Roman a semnat acorduri de cooperare cu alte opt orașe din șase țări: orașele Cortona (4 octombrie 2009) și Grugliasco (19 mai 2010) din Italia, orașul Tielt (Belgia) – 5 iulie 2009, orașul Gedera (Israel), orașele Edineț (17 mai 2011) și Ștefan Vodă (17 mai 2013) din Republica Moldova, orașul Kameneț-Podilskiy (Ucraina) – 25 noiembrie 2011 și orașul Dilijan (Armenia) – 17 mai 2012. Primarul Leoreanu se declară mulțumit de modul în care s-au derulat sau urmează să se desfășoare colaborarea cu orașele înfrățite.
„Criza mondială a lăsat urme adânci în economia țărilor. Într-o situație normală, se pot face mai multe pe acest plan, dar apreciez că aceste cooperări aduc un beneficiu reciproc în vederea promovării proiectelor fiecărei comunități”, a precizat primarul municipiului Roman.
[sam id=”3″ codes=”true”]








Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol