HomePolitica

La mulți ani, România!

Dragii mei români,

 

Când spun 1 Decembrie, spun România, spun Unire, în fapte și în cuget, la bine și la greu, atunci, acum și întodeauna! Visul unor generații a fost realizat la 1 Decembrie 1918 și acestei zile trebuie să i se dea însemnătatea ei adevărată, să miște sufletele oricărui om născut, crescut sau adoptat pe meleaguri românești.

România nu e doar un teritoriu cu granițe determinate, cu munți și râuri, câmpii și mare. Nu e o doar un loc din care ne dorim cu disperare să plecăm. România e casa noastră! Căminul pe care înaintașii ni l-au lăsat moștenire să îl cinstim și să îl ocrotim.

Gheorghe, Vasile, Ion, Luca sau Mihai, Maria, Doina, Ana sau Ioana! Nu sunt doar nume, sunt români! București, Brașov, Iași sau Constanța, Roman, Buzău, Severin sau Alba! Nu sunt doar orașe sunt România! Sunt familia și casa noastră!

Astăzi este ziua noastră și trebuie să privim cu mândrie către simbolurile noastre naționale. Să ne prețuim drapelul, stema și imnul țării! Să ne iubim valorile, din orice domeniu ar proveni ele: artă, literatură, științe exacte sau sport.

Eu nu am un vis, eu am certitudinea că suntem buni, harnici, inteligenți și frumoși la suflet. Am certitudinea că România e locul în care ne putem crește copiii și nepoții fără frică, falnici precum eroii din poveștile bunicilor. Am certitudinea că, împreună, putem face din țara noastră una fără corupție, fără minciună, fără umilințe. Că putem înlătura orice guvenare păguboasă, că putem șterge orice pagină neagră de istorie. Și că, împreună, putem crea un loc mai bun pentru cei ce ne vor numi înaintași.

Cineva a spus că nicăieri nu e ca acasă și câtă dreptate a avut! Astăzi, în zi de mare sărbătoare, să le mulțumim străbunilor pentru că au făcut posibilă România, prin sacrificiul lor și să ne promitem că vom respecta cu sfințenie toate lucrurile în care ei credeau: locul României pe harta lumii, drepturile și libertățile fundamentale ale românilor, onoarea, vitejia demonstrată de atâtea ori în teatre de război și ospitalitatea legendară a acestui popor.

Să facem pentru cei ce vin o casă mai bună, un cămin mai primitor, să smulgem buruienile din rădăcină și să plantăm o Românie a românilor.

La mulți ani, România! La mulți ani, dragi români!

 

Ioan Chelaru, candidat USL la Senat

Articol nou
Articol mai vechi

Comentarii

WORDPRESS: 7
  • roman 10 ani ago

    La multi ani!

  • cristina 10 ani ago

    Multumim frumos, Domnule Senator Ioan Chelaru!
    La multi ani, Romania! „La multi ani, dragi romani!”

  • Un mesaj frumos și emoționant pentru care vă multumim ! Aveți dreptate : romașcanii merită mai mult, o viață mai bună, trăită cu demnitate !
    La mulți ani ,dragi romașcani !
    La mulți ani , românilor din țară și străinătate !

  • Roman Voda 10 ani ago

    Sondaj CURS tinut secret : USL 40%…ARD 30 %…PPDD 24 %…UDMR 6%…tot agentia respectiva de sondaj arunca in aer poitica romaneasca : 30+24+6 =60%…USL va trece in opozitie cu toate bagajele deja facute…pfiuuu, sa mai ai incredere in votantii astia domne !!! Ce ar urma de facut ? Base va convoca la Cotroceni paritdele politice pentru consultari pentru desemnarea unui prim ministru, in ordinea enuntata mai sus si va fi pus intr- o ” mare ” dilema : pe cine oare sa pun sef de guvern ? Va las pe voi, cei mai isteti dintre postaci sa aflati deznodamantul…LA MULTI ANI ROMANIA, LA MULTI ANI ROMANI !!!

    • un cetățean 10 ani ago

      Un sondaj Curs atât de secret ,încât ați aflat numai dumneavoastră! Lăsați intoxicările portocalii , suntem sătui de ele !

    • dan ardeleanu' 10 ani ago

      daca tu iei in considerare sondajele publicate pe OTV, atunci iti meriti soarta… Nici Dumnezeu nu mai tine cu voi, tradatori de tara, de ziua nationala a fost un mic cutremur, dar pe 9 decembrie va fi schimbarea la fata a Romaniei. La multi ani, Romania!!! Dupa 9 decembrie poporul roman va renaste din nou. S-au trezit Romanii!!! pacat ca le-au trebuit 8 ani ca sa inteleaga faptul ca speranta lor de mai bine a fost pusa intr-un alt Bastus!!!

  • violeta 10 ani ago

    un roman adevarat care tine la neamul lui,la toti romanii si ii pasa de ei.LA MULTI ANI ROMANIA, LA MULTI ANI TUTUROR ROMANILOR ORIUNDE VA AFLATI !