„La început a fost… Punctul”

În toamna acestui an, Palatul Culturii din Iaşi a găzduit, în spaţiul său expoziţional, două grupaje plastice romaşcane, din care unul aparţine artistei Geta Petrescu şi care cuprinde în el creaţii din familia goblenurilor. Perimetrul de expunere a fost împodobit cu lucrări ce au acoperit o triplă tematică: iconografie, „Apocalipsa” şi subiecte diverse epice sau floral-peisagistice, cea de-a doua, inspirată după textul biblic cu acelaşi nume, reprezentînd ca abordare gobleniană, o premieră.

Modalitatea cusutului artistic îşi are sorgintea într-un timp al istoriei în care devenirea se împletea cu răbdarea şi aşteptarea. Ajunsă la un „azi” mult mai dinamic, în care Foucault s-a convertit în Faraday, formula ei resimte acest decalaj istoric, decalaj ce se manifestă, acum, prin creşterea progresivă a segmentului de distanţare dintre şocul inspirativ şi orfevreria înfăptuirii. Goblenului îi este străină acea zvîcnire spontană de „prima verba”, a strigătului dintîi, pe parcursul căreia uriaşul potenţial creator se „descarcă” pe loc. Se descarcă total şi pe moment, pe cînd la „arta vîrfului de ac” aceasta se pulverizează, se întinde pe „săgeata timpului” şi este picurat, cu o „pipetă a culorilor”, pe intimitatea suprafeţei de pînză. Ecoul inspiraţiei vine treptat, cu răbdare, iar finalizarea ei cere aşteptarea similară cu acea de la înfăptuirea unui mozaic, a unui vitraliu sau a unei catedrale medievale.

De aceea, pentru a ne contopi cu mareea de entuziasm şi dăruire artistică ce a aparţinut autoarei noastre în momentul conceperii şi începerii unui goblen, va trebui să înmulţim metaforic trăirea de acum cu un coeficient egal cu numărul de „împunsături de ac”, ce au condus la finisarea unei anumite lucrări. Acesta ar fi, de altfel, procedeul de receptare artistică a tuturor acelor creaţii, ce au la baza făuririi lor tocmai o astfel de „cursă lungă”.

Arta goblenieră a Getei Petrescu se remarcă prin anumite atribute valorice, unele din ele fiind caracteristice acestui gen de lucrări, iar altele constituind stilul propriu al ei şi amîndouă emanînd, cu prisosinţă, din toate exponatele găzduite, în ultimul timp, de către acest „Louvre” moldav.

Impresionează, de la prima vedere, acel echilibru firesc dintre miniaturismul concentric al părţilor şi întregul sistemic al lucrării, această insulă de cromatism epic, ce se separă radical de spaţiul înconjurător. Toate liniile „de fugă” se adună înspre un singur punct, care este, în acelaşi timp, şi centrul creaţiei. O armonie a unui „vino” intim, ce conferă subiectului, oricare ar fi acesta, o ascunsă putere de atracţie. Un alt echilibru, ce cuminţeşte o altă dualitate a lucrărilor de faţă, rezultă în concordarea dinamicii desenului cu statica granulelor de culoare. Pentru arta goblenului, problema dimensiunilor acestor granule e cardinală, e specifică fiecărui autor în parte şi a cunoscut, în istorie, o diversitate variabilă. Geta Petrescu fuge de proporţiile „moleculare”, gîndind, probabil, că printr-o astfel de „micro-granulaţie” s-ar apropia prea mult de tuşeul unui penel. În acelaşi timp, ea refuză şi dimensionajul „macro”, care măreşte starea de statism a componentelor, creionîndu-se, prin acesta, iluzia unui „pointilism” pictural. În schimb, autoarea s-a ataşat de o măsură medie, de o împăcare a extremelor, atît de necesară în acest „allegro” contemporan.

Tematica, de asemenea, ca un alt atribut, este esenţializată, distilată pînă la limită. Subiectele, pornind de la floral şi peisaje, trecînd pe lîngă mituri  şi oprindu-se la „Apocalipsa” biblică, toate cer, tocmai, o astfel de reducţie şi de algoritmizare. De aici rezultă, ca o nouă caracteristică, şi starea extatică a personajelor – cînd bizantinistă, cînd vitralică -, aflată într-un ambient existenţial, supus discret unei dinamici vibratile. E o trăsătură singulară, ce reprezintă, de altfel, sufletul viu al goblenului. Nota cea mai caracteristică a autoarei o constituie, însă, cromatica sa vie, la care, întotdeauna, ea a apelat.  Un cromatism pictural, solaric, meridional şi diurn, care ar putea fi denumit ca fiind un „fauvism goblenian”.

Estetic, „arta vîrfului de ac” a Getei Petrescu e şi o îmbinare fericită de clasicism al formelor şi de romantism al temelor, la care se alătură, exploziv, şi un manierism al culorilor. Un sincretism ce concentrează, bidimensional, evoluţia multiseculară a acestei „arte”, generatoare a unor altfel de sensuri.

de Gheorghe A.M. CIOBANU – text publicat în luna noiembrie 2001