Vânzătorii au început să aducă miei în pieţele romaşcane. Preţul cărnii este de aproximativ 22 de lei. Vânzările sunt slabe, ca la început de sezon.
Vânzătorii de carne din pieţele municipiului au început să aducă „timid” mieii care ar putea asigura masa de Paşti a romaşcanilor. Potrivit reprezentanţilor crescătorilor de ovine, preţul cărnii nu este mai mare decât cel de anul trecut.
„Mieii de Paşti costă 10 – 12 lei kilogramul în viu şi 20 – 25 de lei în cazul în care este tranşat. Marfa este una de calitate, aşa că îi aşteptăm pe toţi să meargă şi să cumpere cu încredere. Sper ca vânzările să fie bune”, a precizat Ioan Crăciun, preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Ovine şi Caprine Mioriţa, Roman – Neamţ.
Vânzătorii spun că, în momentul faţă, romaşcanii sunt interesaţi doar de preţ.
„Deocamdată, nu am vândut mare lucru. După cum vedeţi, nici nu avem marfă multă. Încă testăm piaţa, să vedem cum stăm cu cererea. Avem şi noi afacerea noastră şi aşteptăm să scoatem măcar un mic profit anul acesta. Aşa este mereu de Paşti. La început nu prea se cumpără, dar, apoi, vânzările cresc simţitor”, ne-a spus un comerciant.
Din păcate, din cauza salariilor mici, mielul de Paşti poate reprezenta un lux pentru mulţi romaşcani. Mulţi spun că nu îşi permit un miel întreg, cel mult câteva kilograme, dar şi pentru ele aşteaptă reducerea preţurilor.
„Am un salariu de 1.000 de lei şi nu prea îmi permit să cumpăr carne de miel. Salariile sunt mici, iar preţurile tot mai mari de la o lună la alta. Mai aştept, poate comercianţii vor mai lăsa din preţ. Dacă nu, prefer să cumpăr carne de porc sau de pui. Cu toate astea, poate voi încerca să pun pe masă măcar o bucăţică, să menţin tradiţia. Puţini vor fi cei care vor mai cumpăra anul acesta un miel întreg”, a spus un romaşcan.
Tendinţa referitoare la consumul de ovine este confirmată şi de autorităţi, care anunţă că mâncăm tot mai puţin carnea acestui animal. Potrivit datelor Ministerului Agriculturii, la nivel naţional, consumul actual de carne de ovine pe cap de locuitor se ridică la circa 1,5 kilograme anual, în scădere faţă de anii trecuţi, când se înregistra un consum de circa 2,1 kilograme/locuitor. Producţia acoperă necesarul de consum intern în proporţie de 99%.










Cine are bani mananca, cine nu ,manca …a