Un bărbat de 37 de ani a fost găsit mort în casă.
Un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA) Neamţ a fost chemat de urgenţă luni seară, în jurul orei 22.00, în Traian, comuna Săbăoani, de către un bărbat care a observat că ceva nu este în regulă cu fiul său. Când au ajuns la faţa locului, cadrele medicale au găsit un bărbat de 37 de ani, care era decedat de aproximativ o oră şi care a fost diagnosticat, la prima vedere, cu „plagă contuză şi escoriaţii piramidă nazală”. Nu au putut decât să constate decesul şi să îl lase la locul solicitării.
„Bărbatul care a fost găsit decedat a fost în stare avansată de ebrietate în acea seară şi am înţeles, din spusele tatălui, că l-ar fi adus acasă cu o roabă de prin sat, după care s-a culcat. Ceva mai târziu, când a mers la el să vadă care îi mai este starea, a observat că nu mai mişca. Atunci a chemat imediat Ambulanţa. Din păcate, era prea târziu. Trupul său urmează să fie transportat la Institutul de Medicină Legală, pentru a se stabili exact care a fost cauza morţii”, a declarat medicul Dorice Albu, managerul general al SJA Neamţ.










Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol