În perioada 16-17 iunie, KULT Hub organizează prima ediție a KULT Fest, un festival cultural dedicat tuturor tinerilor liceeni din Roman.
Această idee a luat naștere în cadrul proiectul Roman 3D, când participanții au trecut în revistă nevoile tinerilor din comunitate și au propus soluții pentru rezolvarea acestora. Atunci s-a conturat și echipa de organizatori, formată din liceenii romașcani Delia Benchea, Larisa Ciocan, Diana-Teodora Stogrin, Luciana Otto și Ciprian Hăisan. KULT Fest pornește de la nevoia reală a apropierii tinerilor față de cultură într-un context social adecvat.
„Pentru că liceenii sunt adepții provocărilor, KULT Fest va răspunde acestei dorințe și va aduce în atenția publicului elemente noi și creative. Festivalul, derulat pe parcursul a două zile pline de evenimente, va îmbina distracția cu atelierele de creație, proiecțiile de film, momentele muzical și dezvoltarea personală. Distracția va fi un element cheie al evenimentului, așa că organizatorii au pregătit și arii special amenajate de virtual reality, handmade, pictură și alte activități la fel de atractive”, informează un comunicat al organizatorilor.
Toate activitățile festivalului vor avea loc în zona parcării din Piața „Roman Vodă” și în spațiile verzi adiacente acesteia. Participarea la festival este liberă, iar agenda completă a evenimentului poate fi consultată online, pe pagina http://www.kulthub.ro/kult-fest/.
KULT Fest este un eveniment organizat cu ajutorul echipei de voluntari a organizației KULT Hub și se bucură de sprijinul Primăriei Municipiului Roman. KULT Hub o organizație non guvernamentală, cu sediul în municipiul Roman, ce are drept scop promovarea, sprijinirea, realizarea și coordonarea activităților de dezvoltare personală și profesională în rândul tinerilor prin proiecte și programe educaționale.
Comentarii