Prima paginăSocial

Jurnal de căsătorii

Dimensiune text

Cupluri care urmează să se căsătorească

 

 

Conform noului Cod Civil, orice persoană poate să se opună la una dintre căsătoriile ce urmează să aibă loc. Articolul 285 din noul Cod Civil precizează că: Orice persoană poate face opoziţie la căsătorie dacă există un impediment legal sau dacă alte cerinţe ale legii nu sînt îndeplinite. Opoziţia la căsătorie se face numai în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază„.

Ca urmare a acestui fapt, Primăria Roman publică actele de cununie ale cuplurilor care se vor căsători şi informează, totodată, că opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de zece zile de la data afişării publicaţiei.

Citește și:   Vreme deosebit de rece și vânt puternic, joi și vineri

După încheierea acestei perioade, trei cupluri au spus „da” în faţa ofiţerului de stare civilă:
– Ilie Filip (57 ani, Piatra-Neamţ) şi Claudia Dăscăliţa (38 ani, Piatra-Neamţ);
– Dan Aprodu (53 ani, Roman) şi Carmen Tanasă (43 ani, sat Traian, comuna Săbăoani, judeţul Neamţ);
– Vasile – Cătălin Beu (22ani, Tălmaciu, judeţul Sibiu) şi Ana-Maria Rotaru (20 ani, Tălmaciu, judeţul Sibiu);
– Ionuţ Baciu (26 ani, Roman) şi Andreea Ștefania Cojocaru (23 ani, comuna Săuleşti, judeţul Gorj).

Partajează articolul
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

COMENTARII

WORDPRESS: 0