Roman, Neamț
Căutare site

Judoka romașcani atacă zona de la Focșani cu gînduri mari

12 judoka de la Liceul cu Program Sportiv Roman, însoțiți de antrenorii Costel Ciobanu și Cristi Budoșcă, vor pleca vineri la Focșani, pentru a participa la etapă de zonă, regiunea Moldova, a campionatului național individual rezervat grupei de vîrstă sub 20 de ani (U 20).

 

 

În această fază a competiției, sportivii născuți cu preponderență între 1993 și 1997 vor lupta pentru obținerea calificării la turneul final, condiția necesară și suficientă fiind clasarea între primii patru la categoria de greutate a fiecăruia.

Delegația romașcană este formată din: Andreea Boeru (categoria 44 kilograme), Oana Grumăzescu (57 kg.), Alexandru Dascălu, Alexandru Balașcă (60 kg.), Petru Calalb, Iulian Barcan (66 kg.), Ionuț Cîrcotă, Lucian Cazacu, Cezar Căuș, Eduard Giosan (73 kg.), Daniel Tofan (90 kg.), George Nanu (100 kg.).

„Fiecare dintre sportivi își propune și are ca obiectiv calificarea la turneul final, altfel nu ar fi fost selecționat pentru această competiție. Concurența este acerbă, dar așa este normal și așteptăm evoluții bune„, a afirmat Costel Ciobanu.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.