HomeRoman

Judecătorii și procurorii, îngropați în tone de hârtii

Anul trecut, un procuror sau un judecător a rezolvat zilnic câte două-trei dosare, conform datelor prezentate în rapoartele de activitate.

 

 

Anul trecut, procurorii și judecătorii de la instanțele din Roman au avut de soluționat mii de dosare, adică le-au trecut prin mână tone de hârtie. Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman au avut un volum total de 13.090 de lucrări, adică dosare, petiții, memorii sau alte tipuri de sesizări. Numărul total al dosarelor de soluționat a fost de 9.188, iar numărul dosarelor soluționate a fost de 4.403. În medie, fiecare procuror a avut 1.020 de dosare de soluționat și peste 500 de dosare pe care le-a rezolvat pe parcursul anului trecut. Din cele 9.188 de dosare de soluționat, 5.284 au fost înregistrate anul trecut. În urma cercetărilor, 35 de inculpați au fost arestați preventiv, iar 1.361 de dosare au fost trimise la instanță.

În anul 2012, pe rolul Judecătoriei Roman au fost înregistrate 6.215 de dosare, din care 5.588 în materie civilă, iar 627 în materie penală. Adăugându-se la acestea cauzele aflate în stoc la data de 1 ianuarie 2012, respectiv 1.378 de cauze, rezultă un total de 7.593 de cauze repartizate spre soluționare în anul 2012, din care 6.866 de cauze civile și 727 de cauze penale.

În ceea ce privește evoluția numărului dosarelor înregistrate în anul 2012 pe specializări și materii, se reține creșterea numărului de cauze specifice dreptului familiei, iar în celelalte materii se remarcă o scădere a cauzelor de fond funciar și a cauzelor comerciale. În raport cu datele statistice, a rezultat pe judecător o încărcătură medie de 633 de cauze, din care 572 de dosare în materie civilă și 90 de dosare în materie penală, compusă atât din dosarele repartizate în cursul anului 2012, cât și din dosarele aflate în stoc din anul precedent„, se arată în raportul de activitate al Judecătoriei Roman pentru 2012.

Comentarii

WORDPRESS: 0