La 12 ani, Andrew Okukura este abonat la premii la concursurile de matematică la care a participat. Cîteva luni pe an, el merge la cursuri și în școlile japoneze.
Andrew Hiroaki Okukura are aproape 12 ani, este elev în clasa a VI-a la colegiul Național „Roman-Vodă” și a strîns pînă acum un vraf de diplome și medalii, toate obținute la concursuri de matematică. Nu are cont pe Facebook, pentru că „nu cred în soliditatea acestei firme„, dar și pentru că se plictisește să împărtășească banalități cu prietenii pe rețelele de socializare, și petrece mare parte din timpul liber căutînd soluții pentru problemele de matematică. „E interesant la matematică pentru că mereu descoperi ceva nou și asta îmi place„, spune el. Și-a uimit părinții cînd, la doi ani și jumătate, fără să știe tabla înmulțirii, reușea să formeze șiruri de numere, dublîndu-le. „Nici el nu știa să spună cum face, dar erau întotdeauna corecte„, a spus mama sa, Lia Okukura.
După ce a intrat la școală, Andrew a descoperit că îi place foarte mult să se joace cu cifrele, să calculeze în minte și să-și bată capul pentru a găsi soluții neconvenționale la problemele propuse spre rezolvare. La primul concurs a participat cînd era în clasa a II-a și a ieșit după 15 minute. „Nu s-a numărat printre premianți. De altfel, nici nu înțelegea prea bine cum e concursul, credea că e important să termine cît mai repede. A învățat, apoi, că este important să aibă răbdare, atenție și să-și verifice răspunsurile„, spune mama lui. De la concursurile care au urmat, Andrew nu s-a mai întors fără premii, indiferent dacă a fost vorba de olimpiada de matematică, concursul Cangurul, Evaluare în educație, Gazeta matematică, ultima sa reușită fiind premiul II și o medalie de bronz obținute la concursul „Viitori olimpici – Gazeta matematică”, care a reunit cei mai buni elevi matematicieni din întreaga țară.
A învățat competiția în România
Andrew Hiroaki – cel de-al doilea nume fiind o combinație pornind de la numele bunicilor, care conține și silaba japoneză care înseamnă „inteligent” – s-a născut în Japonia și a experimentat atît sistemul de învățămînt românesc, cît și cel japonez. În fiecare an petrece cîteva luni în Japonia, ceea ce îi permite să meargă acolo la școală. Și, chiar dacă la ceea ce înseamnă limba japoneză nu mai ține pasul cu colegii săi de generație, în ceea ce privește matematica nu are rival. „În Japonia nu se fac probleme atît de dificile, la care să fii nevoit să gîndești, se fac lucruri repetitive, de exercițiu. De exemplu, timp de șase minute aveau de făcut 30 de înmulțiri, cu numere cu virgulă. Toți lucrează corect și cu foarte mare viteză„, spune Andrew.
Comparația pe care Andrew și mama acestuia o pot face între cele două sisteme de învățămînt reflectă linia ce separă două lumi diferite. „În Japonia, educația copiilor se face într-un mod mai sobru, mai riguros. De mici, toți sînt obișnuiți să fie foarte ordonați și responsabili. În școală nu există personal de serviciu. Copiii sînt cei care au grijă de curățenie, fac de serviciu la cantină, pe rînd, atît la pregătirea și servirea mesei, cît și la curățenie în sala de mese. Atît în școli, cît și în grădinițe, programul este prelungit. La prînz, copiii mănîncă la școală sau la grădiniță, iar copiii din familiile cu venituri mici nu sînt obligați să plătească pentru asta. Masa este stabilită de nutriționiști, astfel încît copiii sînt obișnuiți să mănînce de toate, nu doar ce le place. Programul de după-amiază include multe întîlniri în cadrul cluburilor, în care se dezbat probleme și situații din școală, mult mai mult decît o oră de diriginție, mult sport și activități de dezvoltare a abilităților. Activitățile lor pun mare accent pe latura practică. Copiii sînt implicați în proiecte în care învață cum să pună flori sau chiar să scoată cartofi. În ceea ce privește dotarea materială, nu există termen de comparație. Fiecare școală de stat, simple școli de cartier, au piscină și săli de sport și tot ceea ce au nevoie copiii și profesorii în clasă. Cel puțin pînă în clasa a VI-a, nivelul pînă la care am ajuns noi, școala îi formează în primul rînd ca cetățeni, le educă spiritul civic„, a spus Lia Okukura.
Dacă la capitolul „dotare” nu există termen de comparație între România și Japonia, Andrew spune, însă, că în România a învățat ce înseamnă competiția și lucrul acesta îi place foarte mult. Tocmai de aceea, va continua să participe la concursuri și să învețe limba japoneză, astfel încît, la vîrsta la care va putea să aleagă o carieră, să aibă mai multe opțiuni. „Nu i-am spus niciodată că viitorul său va fi în România sau în Japonia. Scopul nostru este acela de a-l ajuta să fie puternic, educat, astfel încît să aibă mai multe opțiuni și să poată alege ceea ce consideră că i se potrivește mai bine„, a spus Lia Okukura.
Comentarii
Asta-i colegul meu 😀