Jandarm nemțean aflat în concediu, salvator pentru 15 persoane implicate într-un accident rutier în Ialomița

HomeActualitate

Jandarm nemțean aflat în concediu, salvator pentru 15 persoane implicate într-un accident rutier în Ialomița

 

De Ziua Jandarmeriei Rurale, un jandarm nemțean a fost salvator pentru 15 persoane implicate într-un accident rutier pe drumul european E 60.

Vineri, 1 septembrie, în jurul orei 16.00, plutonierul major Cătălin Humă, din cadrul Detașamentului 1 Mobil, a intervenit la locul producerii unui accident rutier cu victime pe drumul european E 60, pe tronsonul de drum dintre localitățile Slobozia și Urziceni, informează Jandarmeria Neamț. Subofițerul se afla în concediu de odihnă împreună cu familia și se întorcea de pe litoralul românesc, când a observat un microbuz răsturnat în afara părții carosabile, la ieșirea din localitatea Căzănești, județul Ialomița.

„Jandarmul a oprit autoturismul pe care-l conducea și a apelat serviciul unic 112, solicitând sprijinul structurilor specializate, după care a intervenit și a ajutat la evacuarea persoanelor din microbuz, mai ales că la fața locului au fost semnalate scurgeri de combustibil și ulei. În timp ce relaționa telefonic cu operatorii sistemului 112, jandarmul a încercat să convingă cinci persoane rănite să rămână nemișcate până la sosirea echipajelor de ambulanță. Apreciem că jandarmul și-a făcut datoria chiar și în timpul liber, acționând cu profesionalism și ajutând la salvarea de vieți omenești. Felicitări, Cătă!”, este mesajul transmis de Jandarmeria Neamț. În urma accidentului, opt persoane au fost rănite, conform primelor informații.

 

124 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Rurale în România

Vineri, 1 septembrie, se împlinesc 124 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Rurale în România, moment de sărbătoare în care Jandarmeria rememorează înfăptuirea uneia dintre cele mai importante reforme organizaţionale din istoria sa, promulgarea Legii Jandarmeriei Rurale la 1 septembrie 1893 de către regele Carol I.

„S-a constituit astfel un corp de pază şi ordine cu structură militarizată în toate localităţile rurale din ţară, care aveau rolul de a veghea la siguranţa publică a localităţilor, la menţinerea ordinii şi executarea legii, garantând totodată o circulaţie normală şi civilizată pe principalele căi de comunicaţii. Acest lucru s-a impus deoarece structurile anterioare nu făceau faţă situaţiei complexe de pe teren şi nu corespundeau unui stat european modern. Vreme îndelungată, Jandarmeria Rurală a fost singura instituţie a statului care asigura respectarea legii şi ordinii într-un mediu ce se caracteriza prin dese frământări sociale”, informează un comunicat al Jandarmeriei Neamț.

Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Neamţ păstrează momente din frumoasa moştenire lăsată de predecesorii noştri, în fotodocumente şi fotografii ce reliefează istoria Jandarmeriei Rurale pe meleagurile nemţene. Jandarmeria își începe activitatea în Neamţ începând cu anul 1893, fiind organizată pentru prima dată Compania de Jandarmi Neamţ. La nivelul anului 1908, în judeţ existau zece secţii de jandarmi şi 57 de posturi, având un caracter preponderent îndreptat către zonele rurale.

„Aşadar, se desprinde aprecierea că Arma oamenilor de arme» are o bogată tradiţie militară şi reprezintă un tezaur de înţelepciune şi voinţă pe care viitorul nu are dreptul să-l refuze, fiecare jandarm având obligaţia să se implice în mod sincer în acţiunea de recuperare a tradiţiei, element fundamental în dăinuirea Jandarmeriei Române”, mai precizează reprezentanții Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Neamţ.

 

 

 

 

Comentarii

WORDPRESS: 0