Roman, Neamț
Căutare site

Izolarea termică subvenționată este posibilă pentru 18 blocuri din Roman

Anul viitor, 18 blocuri din Roman vor putea fi reabilitate termic cu fonduri nerambursabile, în cadrul programului naţional de termoizolare. Ghidul solicitantului pentru acest tip de proiecte se află în dezbatere publică, dar reprezentanţii administraţiei publice vor ca asociaţiile de proprietari să întocmească documentaţia aferentă în cel mai scurt timp, astfel încât proiectele să poată fi depuse imediat după ce se deschide sesiunea de finanţare.

În acest sens, marţi, la Primăria Roman a avut loc o şedinţă de informare cu reprezentanţi ai asociaţiilor de proprietari.

„Sunt 18 blocuri care au întocmită documentaţia aproape în totalitate şi, cel mai important, au acordul tuturor locatarilor din bloc cu privire la termoizolarea imobilelor. Aceste 18 blocuri sunt pe lista prioritară”, a explicat Laurenţiu Dan Leoreanu, primarul municipiului Roman.

Conform documentului, aflat până joi, 24 septembrie, în dezbatere publică, ratele de co-finanţare aplicabile pentru cheltuielile eligibile vor fi de 60% din totalul cheltuielilor eligibile ale proiectelor de la FEDR şi bugetul de stat, iar 40% din totalul cheltuielilor eligibile ale proiectelor vor veni de la primării şi de la asociaţiile de proprietari.

În calitate de solicitant, Primăria va avea obligaţia de a asigura resursele financiare pentru acoperirea tuturor cheltuielilor aferente proiectelor ce compun cererea de finanţare (cheltuieli eligibile şi neeligibile), în condiţiile rambursării a maximum 60% din cheltuielile eligibile din FEDR şi de la bugetul de stat, respectiv recuperării ulterioare a cotei-părţi ce revine fiecărei asociaţii de proprietari din valoarea proiectului respectiv (cheltuieli eligibile şi neeligibile).

Contribuţia totală a asociaţiei de proprietari va fi de 25% din valoarea lucrărilor de intervenţie (valoarea cheltuielilor de construcţie-montaj), din care au fost eliminate cheltuielile aferente lucrărilor de intervenţie pentru spaţiile comerciale, inclusiv apartamentele cu altă destinaţie decât locuinţă, şi de 100% din valoarea lucrărilor de intervenţie (valoarea cheltuielilor de construcţie-montaj) aferente spaţiilor comerciale, inclusiv apartamentele cu altă destinaţie decât locuinţă.

De asemenea, Primăria va putea acorda ajutoare, în limita fondurilor aprobate anual cu această destinaţie în bugetele locale, pentru persoane cu venituri mici. Pentru aceste categorii de proprietari, cota de contribuţie proprie obligatorie nu va putea fi mai mică de 3,5% din valoarea lucrărilor de intervenţie. Diferenţa până la 25% din valoarea lucrărilor de intervenţie va putea fi suportată de către primărie.

Lista cu blocurile din Roman care pot fi parte a Programului Local multianual privind creşterea performanţei energetice la blocurile de locuinţe cuprinde 89 de blocuri de locuinţe.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.