Reprezentanţii a 15 blocuri din municipiul Roman s-au întâlnit, săptămâna trecută, cu primarul municipiului Roman, Laurenţiu Dan Leoreanu, şi au discutat despre proiectul de izolare termică din fonduri europene, care ar putea fi implementat în perioada următoare.
„Miercuri, vor sosi specialiştii care vor actualiza studiul de fezabilitate pentru cele 15 blocuri care fac parte din programul multianual de anvelopare termică. Asociaţiile de proprietari de care aparţin aceste blocuri au semnat deja un contract de mandat cu Primăria Roman. Prin contractul de mandat, ei deleagă şi dau atribut Primăriei să gestioneze această problemă, pentru că Primăria este depunătorul de proiect pentru fonduri europene. Ghidul de finanţare se află deja în dezbatere publică pentru clădiri rezidenţiale. Pentru că am vrut să luăm lucrurile din pripă, am şi făcut întâlnirea cu asociaţiile de proprietari care fac obiectul acestei discuţii, astfel încât să se pună la punct cu documentaţiile pe care noi le-am cerut şi, în funcţie de cum îşi rezolvă problemele, aşa se vor afla pe lista de accesare a acestor fonduri”, a explicat primarul Laurenţiu Dan Leoreanu.
Pe lângă finanţarea de 60% care va veni din fondurile europene pentru finanţarea acestor blocuri, 20% trebuie să asigure Primăria, iar 20% asociaţiile de proprietari.
Comentarii