Roman, Neamț
Căutare site

ISU Neamț recrutează candidați. 300 de locuri la Școala de Subofițeri de Pompieri

ISU Neamț recrutează candidați. 300 de locuri la Școala de Subofițeri de Pompieri

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Petrodava” al județului Neamț a anunțat începerea recrutării pentru admiterea la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” din Boldești, unde sunt disponibile 300 de locuri pentru anul de studii următor. Instituția se adresează tinerilor care își doresc o carieră în domeniul situațiilor de urgență și care îndeplinesc condițiile legale de înscriere.

Condiții de participare

Pentru a se putea înscrie la concurs, candidații trebuie să aibă cetățenie română, domiciliul în România și să cunoască limba română scris și vorbit. Este necesară capacitatea deplină de exercițiu, precum și aptitudinea medicală, fizică și psihologică pentru profesie.

Candidații trebuie să aibă cel puțin 18 ani împliniți (sau să îi împlinească în anul concursului), să fie absolvenți de liceu cu diplomă de bacalaureat și să aibă un comportament conform cerințelor de conduită specifice instituției. De asemenea, este obligatoriu ca aceștia să nu aibă antecedente penale, să nu fie urmăriți penal sau judecați și să nu fi fost destituiți dintr-o funcție publică din motive disciplinare în ultimii 7 ani.

Vârsta maximă admisă este de 27 de ani, împliniți în anul participării la concurs. Candidații nu trebuie să aibă tatuaje sau elemente ornamentale cu simboluri care incită la violență, ură, discriminare sau care au conotații politice, fasciste, legionare, rasiste ori xenofobe. Este necesară o medie la purtare de minimum 9,00 pe perioada studiilor liceale, iar candidații nu trebuie să fi fost exmatriculați dintr-o instituție de învățământ pentru abateri disciplinare.

Calendarul admiterii

Cererile de înscriere, alături de consimțământul pentru extrasul de pe cazierul judiciar, pot fi depuse exclusiv electronic, la adresa resurse.umane@isunt.igsu.ro, până la 4 octombrie 2026 inclusiv, termenul incluzând și zilele de sâmbătă și duminică. Până pe 21 octombrie 2026, candidații trebuie să depună documentele necesare dosarului de recrutare și să finalizeze evaluarea psihologică.

Evaluarea performanțelor fizice va avea loc între 28 octombrie și 4 noiembrie 2026, urmată pe 7 noiembrie 2026 de proba de evaluare a cunoștințelor. Examinarea medicală se va desfășura în perioada 11 noiembrie – 11 decembrie 2026, pentru candidații aflați, în ordinea descrescătoare a notelor finale, în numărul de locuri disponibile. Rezultatele finale vor fi afișate pe site-ul unității de învățământ pe 21 decembrie 2026.

Detalii despre procesul de admitere pot fi obținute de la Serviciul Resurse Umane al ISU „Petrodava” Neamț, la numerele 0748 038 509, 0233 216 816 sau 0233 216 815 (interior 27126/27007), în zilele lucrătoare, între orele 08:00–16:00. Informații oficiale sunt disponibile și pe site-urile isunt.igsu.ro și scoaladepompieri.ro.

 

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.