HomeActualitate

ISU caută voluntari

Persoanele care au pînă în 50 de ani pot deveni voluntari cu acte în regulă. La nivel național, IGSU a demarat o campanie prin care se dorește creșterea numărului de voluntari, dar și o implicare mai mare din partea autorităților locale. În Neamț există servicii voluntare, dar și servicii private pentru situații de urgență, acestea din urmă fiind parte a unor societăți comerciale.

 

 

Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) „Petrodava” al județului Neamț va desfășura, pe parcursul anului 2012, o campanie de informare a autorităților publice locale și de sensibilizare a cetățenilor privind rolul și importanța voluntariatului în situații de urgență.

Campania face parte dintr-un proiect mai amplu, desfășurat la nivel național, sub coordonarea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), și este intitulată „Vreau să fiu voluntar”.

Campania se adresează autorităților publice locale și cetățenilor cu vîrsta cuprinsă între 18 și 50 de ani și are drept obiective principale cunoașterea și respectarea de către autoritățile publice locale a reglementărilor privind voluntariatul în situații de urgență, precum și creșterea interesului autorităților publice locale pentru constituirea, dimensionarea și dotarea reală și corectă a structurilor serviciilor voluntare pentru situații de urgență.

Serviciile voluntare pentru situații de urgență încep să capete rolul pe care trebuie să-l aibă în comunitatea pe care o deservesc, venind în completarea misiunilor desfășurate de către inspectoratul nostru atît în privința gestionării situațiilor de urgență, cît și în domeniul prevenirii producerii acestora. O importanță deosebită se acordă componentei preventive a acestor servicii, care, printr-o implicare activă pe plan local, poate ajuta la scăderea numărului de incendii la gospodăriile populației, desfășurînd activități de prevenire la nivelul fiecărei gospodării din localitate„, a afirmat colonelul Ioan Nițică, inspectorul-șef al ISU Neamț.

Miercuri, șefii serviciilor voluntare pentru situații de urgență (SVSU) din Neamț s-au întîlnit în cadrul convocării trimestriale de pregătire cu factorii responsabili în domeniul prevenirii și gestionării situațiilor de urgență. Cu această ocazie, șefilor SVSU li s-au adus la cunoștință obiectivele campaniei „Vreau să fiu voluntar”.

Pe parcursul anului 2011, serviciile voluntare și private pentru situații de urgență din județul Neamț au participat la 551 de intervenții. Numărul intervențiilor la care au participat, în anul 2011, serviciile voluntare și private pentru situații de urgență din județul Neamț a crescut cu 43,86%, față de anul 2010, de la 383 – în 2010, la 551 – în 2011. Serviciile voluntare și private pentru situații de urgență au participat la stingerea a 348 de incendii și de 133 de arderi necontrolate, înregistrîndu-se o creștere cu 60,87% față de anul 2010.

Comentarii

WORDPRESS: 0