Prima paginăEducatie

Istoria locală, la îndemîna tuturor elevilor

Dimensiune text

Istoria Romanului, de la primele mărturii ale așezărilor omenești în această zonă, personalitățile și monumentele orașului, viața tîrgului, surprinsă în perioade diferite, au fost consemnate de patru profesori romașcani de istorie în volumul „Identitate nemțeană” (foto), volum editat în cadrul proiectului cu același nume, finanțat din fonduri publice alocate  pentru activități nonprofit de interes general, acordate de Consiliul Județean Neamț pe domeniul Cultură și Religie – acțiuni interne și internaționale.

 

 

Cei patru profesori romașcani care au semnat în volum sînt profesorii Cristina Aruxandei, de la Școala „Vasile Alecsandri”, Cătălin Păiuș, de la Liceul Tehnologic „Vasile Sav”, și Mihaela Tanovici și Ovidiu Albert, de la Colegiul Național „Roman Vodă”. Proiectul a fost implementat de Fundația Culturală „Ion Creangă” din Tîrgu Neamț, din dorința de a realiza un volum de lucrări de istorie locală, volum care are drept scop informarea și sensibilizarea publicului față de memoria comunitară și de istoria locală.

Această acțiune a fost realizată prin participarea majorității profesorilor de istorie din județul Neamț, în colaborare cu Inspectoratul Școlar al Județului Neamț, și constituie un mijloc de implicare cultural-educativă, de documentare și cercetare. Volumul este structurat pe următoarele secțiuni: scurt istoric al comunității, personalități marcante și monumente istorice. Acțiunea și-a propus să revigoreze memoria comunitară, istoria acesteia și angajarea realizatorilor în procesul de recuperare a specificului local, al memoriei locale. Cercetarea a fost realizată de profesori de istorie, voluntari în această acțiune, din toate comunele și orașele din județul Neamț, organizați în comisii de lucru. Acest volum cu siguranță va motiva tinerii pentru studierea istoriei locale și realizarea de lucrări monografice„, a spus profesoara Mihaela Tanovici.

Volumul a fost coordonat de profesorii Elena Preda, inspector pentru istorie în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Neamț, și profesor doctor Daniel Dieaconu. Cele 200 de volume tipărite au ajuns în toate bibliotecile școlare din județul Neamț.

COMENTARII

WORDPRESS: 2
  • IULIAN SANDU 9 ani

    Buna ziua! Sunt romascan prin nastere si chiar daca am treizeci de ani de cand sunt plecat din Roman, sufletul meu a ramas in locurile copilariei si ma intereseaza tot ce e legat de istoria acestor locuri! Felicitari realizatorilor! De unde pot cumpara acest volum? Cu stima IULIAN SANDU!

  • Netty 9 ani

    Domnule Iulian Sandu, in momentul de fata acest volum s/a dat cu titlul gratuit fiecarei scoli si se poate imprumuta de la Biblioteca. Au fost tiparite doar 200 exemplare