Marți, 11 decembrie, la Fundația „Episcop Melchisedec” din Roman a avut loc, în prezența IPS Ioachim, arhiepiscopul Romanului și Bacăului, întâlnirea de sfârșit de an calendaristic a angajaților din cadrul fundației romașcane și serbarea preșcolarilor de la grădinița cu program prelungit. Alături de ierarh au fost prezenți și părinți consilieri de la Centrul Eparhial.
Serbarea a fost deschisă de maica Dionisia Șchiopu, directorul fundației, care a urat bun venit invitaților și a adresat un cuvânt de suflet prin care a mulțumit pentru dragostea și implicarea IPS Ioachim în sprijinirea copiilor din cadrul fundației romașcane:
„De fiecare dată, prezența Înaltpreasfinției Voastre în mijlocul nostru este o bucurie, fapt pentru care vă rog să îmi permiteți ca în numele părinților, a copiilor și a angajaților să vă mulțumesc cu recunoștință. Suntem în pragul sărbătorilor de iarnă și în fiecare dintre noi, pelerini spre Betleemul inimilor noastre, suntem chemați să devenim mai buni, o chemare care se traduce prin bunătate și generozitate”.
Au urmat momentele pregătite de copii, ca dar pentru ierarh. Copii au pregătit daruri făcute de mână pentru toți invitații. Spectacolul a fost deschis de grupa mare, după care au urmat și celelalte grupe care au fost parte la programul artistic.
La final, IPS Ioachim a oferit copiilor și angajaților 100 de pachete în contextul apropiatei veniri a perioadei sărbătorilor de iarnă.













Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol