Pelerinii şi credincioşii prezenţi duminică, 11 octombrie, la Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Roman, au participat la o slujbă arhierească. Alături de ÎPS Ioachim, arhiepiscop de Roman şi Bacău, a slujit şi ÎPS Calinic al Argeşului şi Muscelului, împreună cu un impresionant sobor de preoţi şi diaconi. În cadrul slujbei, un tânăr teolog a fost tuns la monahism, primind numele de Nectarie. „Este prima tundere în monahism în această catedrală după aproape un secol, anume de la momentul alegerii acestei căi de către vrednicul de pomenire mitropolit Visarion Puiu”, a spus ÎPS Ioachim.
La sfârşitul slujbei, ÎPS Ioachim a mulţumit ierarhului de la Argeş pentru prezenţa la catedrala din Roman, pentru cuvintele de învăţătură şi a vorbit în faţa pelerinilor despre importanţa cultului sfintei Cuvioase Parascheva, „închinată şi cinstită în toată ortodoxia”. „Cuvintele ÎPS Calinic îmi dau impuls să fiu la înălţimea exigenţelor preoţilor şi credincioşilor, pentru a ţine aprinsă candela sfintei Cuvioase Parascheva, aşa cum a fost de-a lungul a peste 600 de secole în această eparhie. Căci noi adăugăm cărămida noastră la edificiul înaintaşilor”, a spus ÎPS Ioachim.
Comentarii