IPJ Neamț: „Memoria lui Bogdan va trăi mereu în inimile noastre. Rămas bun, camarade!”

HomeSocial

IPJ Neamț: „Memoria lui Bogdan va trăi mereu în inimile noastre. Rămas bun, camarade!”

Cu inimile grele, ne adresăm vouă în aceste momente dificile. Ieri, unul dintre colegii noștri a părăsit această lume într-un mod tragic și neașteptat, lăsând comunitatea polițiștilor din Neamț mai săracă cu un camarad, cu un prieten, cu un OM BUN.

Este greu de exprimat în cuvinte șocul și tristețea pe care le simțim cu toții. Prin munca sa, Bogdan a adus contribuții semnificative misiunii noastre, a încercat să facă lumea un loc mai bun.

În aceste momente de tristețe, din respect pentru colegul nostru și pentru familia sa, am decis să anulăm festivitățile pe care le gândisem pentru Ziua Poliției Române. Ne vom vedea în mijlocul comunității, într-un moment în care ne vom putea bucura pe deplin.

Eforturile noastre colective sunt acum îndreptate spre a susține investigațiile în curs, pentru a aduce lumină asupra acestui eveniment nefericit și pentru a învăța din el, în speranța că astfel de tragedii vor fi prevenite în viitor.

În numele întregii echipe, transmitem sincere condoleanțe familiei îndoliate. Memoria lui Bogdan va trăi mereu în inimile noastre.

Rămas bun, camarade!

IPJ Neamț

 

Agent șef de poliție Mihalache Bodgan
19.07.1984 – 18.03.2024

 

 

 

 

Comentarii

WORDPRESS: 0