IPJ Neamț caută părinți adoptivi pentru un câine polițist… timid

HomeActualitate

IPJ Neamț caută părinți adoptivi pentru un câine polițist… timid

 

Inspectoratul de Poliție al Județului Neamț informează că cedează cu titlu gratuit un câine care nu a făcut față rigorilor „meseriei” de câine polițist.

Până joi, IPJ Neamț primește solicitările celor care doresc să devină noii părinți adoptivi ai unei cățele din rasa ciobănesc german, cu numele Asaga, în vârstă de doi ani. Polițiștii precizează că, la evaluarea aptitudinilor pentru dresaj, Comisia de specialitate a Centrului Chinologic Sibiu a constatat la Asaga că nu prezintă evoluție în dresaj, manifestând reacții de frică față de grupuri de persoane și la intrarea în încăperi.

Solicitările celor interesați vor fi adresate IPJ Neamț la adresa Inspectoratului, din Piatra Neamț, strada Eroilor nr. 16, până joi, 23 ianuarie, ora 12. „Solicitanții vor trebui să facă dovada că dețin mijloace financiare pentru a oferi condițiile impuse de legislația privind protecția animalelor, au afinități pentru creșterea animalelor și dețin condiții de adăpostire, creștere și îngrijire a cățelului”, precizează reprezentanții IPJ Neamț.

Relații suplimentare pot fi obținute de la Serviciul Logistic al IPJ Neamț, telefon 0233 207.000, interioare 20244 sau 20231, între orele 8.00 – 14.00.

 

Comentarii

WORDPRESS: 1
  • Gheorghe Petreanu 5 ani ago

    Buna seara. Sunt un fost crescator de caini ,de rasa. Detin canisa de Plai Nemtean.
    Ma numesc Petreanu Gheorghe din com. Raucesti jud.Neamt.
    Miar place enorm sa am in canisa o femela de ciobanesc german de culoarea asta.
    In momentul de fata detin 2 femele de labrador si un mascul de ciobanesc german si o femela.
    Conditii si spatiu am destul de mare unde sa las cainii in libertate.
    Vo rog daca se poate as vrea sa pot lua eu femela.
    Multumesc.