Roman, Neamț
Căutare site

Investiţii la Bahna în modernizarea drumurilor

În 2013, principalele investiţii din comuna Bahna au fost în  drumurile judeţene şi comunale.

Modernizarea drumurilor judeţene şi comunale a fost principala investiţie din 2013 în comuna Bahna.

„În cadrul proiectului de modernizare a trei kilometri din drumul judeţean DJ 159A, în satul Bahna, la intrarea în satul Izvoare, a fost aplicat al doilea strat de asfalt. Proiectul este al Consiliului Judeţean şi a început în octombrie 2013. Era un drum de pământ, care devenea impracticabil în perioadele ploioase. Un alt proiect în derulare este asfaltarea a 1,7 kilometri din drumul comunal DC 100, în localităţile Țuscanii din Vale, Urzici şi Bahna. Proiectul are o valoare de 200.000 de lei, din care 50.000 lei sunt fonduri de la Ministerul Dezvoltării, iar restul este contribuţia administraţiei publice locale”, a precizat Cristian Liviu Ploşniţă, primarul comunei Bahna. Autorităţile locale s-au preocupat şi de menţinerea în stare de funcţionare a uliţelor din întreaga comună.

În satul de reşedinţă a fost realizată, anul trecut, o parcare de 20 de locuri. Parcarea din faţa sediului primăriei avea doar cinci locuri şi, cum aceasta era lângă şcoală, autorităţile locale au făcut o extindere pentru ca şi dascălii navetişti să poată staţiona cu autoturismele într-un loc special amenajat şi nu pe marginea drumului.

Tot anul trecut a fost amenajat gardul împrejmuitor pentru Școala Gimnazială Bahna.

„Gardul şcolii era vechi, din scânduri şi, în fiecare an, trebuia să-l reparăm. Am reuşit amenajarea unui gard nou, din fier, în lungime totală de 200 de metri”, a spus primarul comunei Bahna.

La Școala Gimnazială din satul Izvoare, comuna Bahna, lipsa spaţiului pentru preşcolari a determinat conducerea unităţii de învăţământ să organizeze cursurile în două schimburi.

„Proiectul de construcţie a unei grădiniţe cu patru săli de clasă în satul Izvoare este depus la Ministerul Educaţiei din toamna anului 2012, dar nu a primit finanţare. Construcţia unei grădiniţe se impune, deoarece numărul de copii preşcolari din Izvoare este ridicat”, a spus primarul Ploşniţă.

Dacă bugetul local din acest an va permite, autorităţile locale îşi propun construirea unui dispensar în satul Bahna.

„În satul reşedinţă – Bahna – nu există dispensar uman, însă la nivelul comunei funcţionează două unităţi medicale, în satele Broşteni şi Izvoare. Populaţia din Bahna este îmbătrânită. Oamenii se deplasează greu în satele vecine pentru a fi consultaţi de medic şi se impune construcţia a încă unui dispensar”, a spus primarul comunei Bahna.

În satul Broşteni s-a construit, cu câţiva ani în urmă, un dispensar modern în care funcţionează un cabinet de medicină de familie, o farmacie şi un cabinet stomatologic, care aşteaptă încă un medic dornic să vină în sprijinul locuitorilor din comuna Bahna.

Alimentarea cu apă şi canalizarea satului Bahna, în valoare de 2.024.361 de lei, reprezintă un alt proiect pe care autorităţile locale doresc să-l implementeze. Intrarea comunei Bahna în Grupul de Acţiune Locală „Ținutul Răzeşilor”, din care fac parte alte şase comunităţi rurale, ar putea aduce finanţări pentru alte proiecte de interes pentru localnici.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.