Lucrările de construcţie la noua grădiniţă din Pânceşti se vor finaliza în luna septembrie. În această vară vor demara şi lucrările de construcţie la noua şcoală din Băneasa.
Autorităţile locale au eliberat miercuri, 30 iulie, autorizaţia de construcţie pentru începerea lucrărilor la noua şcoală din satul Băneasa. Pentru acest proiect, autorităţile locale vor cheltui 310.000 de lei.
„Băneasa este cel mai mic sat al comunei Bozieni, fiind situat la 12 kilometri de satul reşedinţă. Satul numără 53 de suflete, din care 19 copii de vârstă şcolară. Noua şcoală va avea două săli de clasă, cancelarie şi grup social. Vom demara lucrările de construcţie după selecţia firmei care se va ocupa de lucrări”, a precizat Doinel Grumezescu (foto), primarul comunei Bozieni.
Noua grădiniţă din Pânceşti începe să prindă contur. Până la deschiderea noului an şcolar, autorităţile locale trebuie să finalizeze construcţia.
„Grădiniţa se construieşte în curtea şcolii din Pânceşti. Potrivit proiectului, clădirea va avea două săli de clasă, vestiare, cancelarie şi va fi dotată cu toate utilităţile necesare. Toată lucrarea va fi gata la 15 septembrie”, a precizat Augustin Holmanu, primarul comunei Pânceşti.
Grădiniţa se construieşte prin Grupul de Acţiune Locală (GAL) „Colinele Iaşului”. Clădirea va fi ridicată lângă corpul A al Şcolii Gimnaziale „Vlad Dănulescu” şi va cuprinde două clase, vestiare, izolator şi anexele necesare. Proiectul are o valoare de 80.000 de euro, cu o parte de cofinanţare în valoare de 20.000 de euro. Este singurul proiect pe care l-a depus comuna Pânceşti prin GAL „Colinele Iaşului”.
Edilul comunei nu ştie când vor fi reluate lucrările de construcţie de la noua şcoală din Holm.
„Iniţial, finanţarea acestei investiţii trebuia făcută de Ministerul Educaţiei. Ulterior, investiţiile din învăţământ au fost preluate de Ministerul Dezvoltării, dar fonduri nu am primit. Am făcut demersuri pentru a prelua investiţia, dar nu am primit niciun răspuns”, a spus primarul comunei Pânceşti.
Școala din satul Holm era veche. Cheltuielile de consolidare, conservare şi modernizare ale clădirii ar fi depăşit costurile construcţiei unei şcoli noi. Prin urmare, a fost întocmit un proiect pentru o unitate şcolară nouă. La acest moment, construcţia trebuia finalizată, dar întreruperea finanţărilor a condus la întârzierea lucrărilor, care nu au mai evoluat după punerea planşeului de sus.
Investiţii în şcoli s-au făcut şi în comuna Bozieni. Pentru schimbarea acoperişurilor de la vechile şcoli din Crăieşti şi Iucşa, administraţia publică locală a cheltuit 44.000 de lei, respectiv 36.000 de lei.





Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol