Prima paginăActualitateRural

Investiții în şcoli, utilități şi drumuri, în comuna Boteşti

Dimensiune text

Până la definitivarea şi aprobarea bugetelor locale, primarii comunelor din jurul Romanului schiţează principalele investiţii pe care le vor realiza în 2015. Infrastructura rutieră din comuna Boteşti, de exemplu, este una dintre priorităţile investiţionale ale acestui an. „Avem un proiect cu fonduri guvernamentale pentru modernizarea prin asfaltare a 2,7 kilometri de drum comunal. Anul trecut am finalizat asfaltarea a 1,8 kilometri de drum în satul Boteşti şi s-a aplicat al doilea strat de covor asfaltic pe o distanţă de 1,5 kilometri în satul Nisiporeşti”, a precizat Georgeta Blaj (foto), primarul comunei Boteşti.

Autorităţile locale au semnat contractul de finanţare cu Ministerul Dezvoltării pentru înfiinţarea a trei kilometri de reţea de alimentare cu apă şi a 18 kilometri de reţea de canalizare. Proiectul se află în fază de licitaţie, iar în acest an sunt şanse mari să înceapă lucrările de execuţie.

Cele mai multe investiţii sunt făcute în domeniul educaţiei. „Suntem în faza de obţinere a avizelor pentru un proiect de reabilitare a grădiniţei din localitatea Nisiporeşti. Proiectul are o valoare totală de 2,5 milioane de lei şi va consta în introducerea apei curente, montarea unui sistem de încălzire şi racordarea clădirii la reţeaua de canalizare. Vom depune un proiect de reabilitare, modernizare şi dotare a clădirii în care funcţionează Liceul Tehnologic din Nisiporeşti, construită în 1958. Lucrările vor consta, în principal, în anveloparea clădirii şi schimbarea acoperişului. Construcţia unei clădiri pentru practica elevilor de la liceu a fost începută cu fonduri de la Consiliul Local, dar costurile mari ne-au determinat să predăm lucrarea Ministerului Dezvoltării, cu care am semnat deja contractul de finanţare pentru continuarea lucrării, în valoare de 530.000 de lei. Toate aceste lucrări care vizează educaţia se adaugă la cele realizate anul trecut, printre care montarea unei centrale termice la grădiniţa din Barticeşti”, a spus primarul comunei Boteşti.

Partajează articolul

COMENTARII

WORDPRESS: 0