Prima paginăRural

Investiții în învățămînt și cultură în comuna Tămășeni

Dimensiune text

Spațiul pe care îl ocupă muzeul satului din Adjudeni va fi amenajat ca balcon pentru sala de festivități a căminului cultural. Două săli de clasă și un grup social au fost amenjate pentru grupa pregătitoare a Liceului Tehnologic Adjudeni.

 

Spațiul ocupat de muzeul satului din Adjudeni, comuna Tămășeni, adăpostit de căminul cultural, va fi mutat într-o altă încăpere a clădirii. Schimbarea locației muzeului a fost determinată de faptul că autoritățile locale vor să amenajeze, în spațiul pe care îl ocupă colecția muzeală, un balcon pentru sala de festivități a așezămîntului cultural.
Sala de spectacole are 500 de locuri. Cu toate acestea, sala devine neîncăpătoare la manifestările culturale desfășurate în comună. Ca urmare, ne-am gîndit la un artificiu. Să mutăm muzeul satului într-o altă încăpere a căminului cultural, lîngă Centrul Biblionet, iar sala în care a funcționat muzeul să fie transformată în balcon, a cărui capacitate am estimat-o la 100 de locuri„, a precizat Ironim Andrici (foto), primarul comunei Tămășeni. Acesta evaluează lucrările de amenajare a balconului la aproape 10.000 lei. Termenul limită de execuție a lucrării este pînă la sărbătorile de iarnă, cînd în comuna Tămășeni se organizează Festivalul de datini și obiceiuri de iarnă, o manifestare ce face parte din proiectul educațional interjudețean „Grai și dans popular – izvor de comori strămoșești pe Valea Siretului” și care numără deja patru ediții.

Reorganizarea muzeului din clădirea căminului cultural din Adjudeni revine bibliotecarei Georgeta Căliman. „Muzeul cuprinde un număr mare de exponate, care vor trebui selectate riguros avînd drept criterii vechimea și starea în care se prezintă. Dintr-o sumară cercetare am observat că, din obiectele vechi adunate, trei sferturi pot alcătui colecția. Obiectele existente vor fi completate cu altele pe care, spre bucuria noastră, le mai păstrează încă oamenii în gospodării. Amenajarea muzeului va dura două săptămîni„, a afirmat bibliotecara Georgeta Căliman.

Locația stabilită de autoritățile locale nu a fost aleasă întîmplător. „Intrarea în Centrul Biblionet se face prin muzeul satului, ceea ce va da posibilitatea celor care apelează la acest serviciu să cunoască tradiția locală„, a spus primarul comunei Tămășeni.

Muzeul etnografic din Adjudeni a fost înființat prin strădania unui localnic, Ioan Fărăoanu. Exponatele provin din donații de la locuitorii comunei și cuprind elemente de port tradițional local și obiecte din gospodăria țărănească.

 

Condiții de studiu mai bune ca la oraș

Liceul Tehnologic Adjudeni

Liceul Tehnologic Adjudeni

Pentru cei mai mici preșcolari din Liceul Tehnologic Adjudeni, care formează cele două clase pregătitoare, autoritățile locale au amenajat două clase și un grup social special construit pentru ei. „La Liceul Tehnologic Adjudeni au existat condițiile pentru înființarea a două grupe de preșcolari pentru grupa pregătitoare, ce însumează 44 de copii. Din acest motiv, ne-am concentrat pe crearea unor condiții corespunzătoare de desfășurare a activităților educative și pentru această categorie de preșcolari foarte mici. De altfel, dintre diversele probleme ale administrației, cele legate de asigurarea unor condiții bune de studiu pentru copiii din comunitatea noastră au avut prioritate„, a spus primarul Andrici.

Aspectul celor două unități școlare din comună, din satele Adjudeni și Tămășeni, s-a schimbat total în 20 ani. „Cînd am venit eu la primărie, școlile arătau jalnic. S-a investit foarte mult în cele două școli din comună, cele mai multe dintre lucrări fiind realizate cu fonduri de la bugetul local„, a spus primarul comunei Tămășeni.

Laborator de informatică în cadrul Liceului Tehnologic Adjudeni

Laborator de informatică în cadrul Liceului Tehnologic Adjudeni

Noul director al Liceul Tehnologic Adjudeni, profesoara Corina Barcan, de 20 ani cadru didactic al școlii, prezintă baza materială a liceului.
Dispunem de un laborator de informatică dotat cu zece calculatoare în rețea și tablă interactivă. Orele de fizică, chimie, biologie, geografie și matematică se desfășoară în laboratoare dotate cu echipamente specifice acestor discipline. Avem două ateliere cu utilări corespunzătoare celor două profiluri ale liceului: mecanic și textil„, a spus directoarea Corina Barcan.

În anul școlar 2012 – 2013, în Liceul Tehnologic Adjudeni învață 710 elevi și predau 45 de cadre didactice calificate.

[sam_ad id=”89″ codes=”true”]

COMENTARII

WORDPRESS: 0