Administrația publică locală finalizează cel de-al doilea pod din satul Averești, iar reabilitarea căminelor culturale din comună s-a făcut din fonduri proprii.
Administrația publică de la Ion Creangă lucrează la cel de-al doilea pod din satul Averești.
„Construcția acestor poduri a început cu trei ani în urmă. Refacerea lor era indispensabilă, deoarece se aflau într-o stare avansată de degradare„, a precizat Petru Prichici (foto), primarul comunei Ion Creangă.
Construcția celor două poduri din Averești a însemnat și redimensionarea lor. „Podurile erau foarte foarte înguste și, în caz de incendiu, de exemplu, mașina pompierilor nu putea intra spre gospodăriile aflate de partea cealaltă a podului. După reconstruire, cele două poduri au lungimi de aproximativ 14 metri și lățimi de opt metri„, a spus primarul comunei Ion Creangă.
După finalizarea modernizării unui tronson de un kilometru de drum din satul Averești, s-a trecut la realizarea șanturilor betonate de o parte și de alta a drumului, în lungime totală de 2.000 de metri.
Alte două poduri din beton au fost finalizate în satul Stejaru.
Lucrări la căminele culturale și lăcașurile de cult
Autoritățile locale au investit și în așezămintele culturale și religioase din satele comunei Ion Creangă. Modernizarea căminelor culturale din satele Stejaru, Recea și Izvor a fost posibilă din fonduri de la bugetul local.
„Lucrările de reabilitare la căminul cultural din satul Izvor au fost finalizate cu două luni în urmă. Pe lîngă activitățile educative ce se vor desfășura în aceste locații, localnicii le pot închiria pentru organizarea de evenimente de familie. Intenționăm să construim și o sobă și să facem cîteva amenajări suplimentare care să vină în sprijinul celor care vor să organizeze acest tip de evenimente„, a spus primarul Petru Prichici.
Autoritățile locale au alocat bani și pentru realizarea unor lucrări la lăcașurile de cult. Fondul de 20.000 lei a fost repartizat între biserica din satul Recea, pentru realizarea unui gard împrejmuitor (5.000 lei), construcția unei case praznicale și a unei case de botezuri în satul Ion Creangă (10.000 lei) și refacerea picturii exterioare de la biserica din satul Averești (5.000 lei).
Piața agroalimentară aduce romașcanii în satul Izvor
Piața agroalimentară din satul Izvor, o altă investiție făcută numai din fonduri locale, a devenit un punct de întîlnire a localnicilor în fiecare sîmbătă. Piața agroalimentară cuprinde și un obor de animale. Pentru această investiție, ce răspunde, în primul rînd, unei nevoi locale de sprijinire a comerțului tradițional, administrația publică locală a cheltuit suma de 60.000 lei. „Oamenii erau nevoiți să meargă la Roman pentru a-și vinde animalele sau produsele agricole. Pentru mulți, era greu să ajungă în oraș să-și vîndă marfa și, atunci, ne-am gîndit să facem în comună o piață agroalimentară, pentru a aduce romașcanii la țară„, a declarat primarul Petru Prichici.
O altă motivație legată de amenajarea unei piețe agroalimentare în comuna Ion Creangă este legată de potențialul agricol important al așezării, care ar putea deveni, în opinia primarului Petru Prichici, o sursă importantă de venit pentru comunitate.
Deschiderea pieței agroalimentare a dat posibilitatea producătorilor din comuna Ion Creangă, dar și celor din comunele învecinate, să-și vîndă produsele aproape de casă, iar romașcanilor – să vină acasă la producători pentru a se aproviziona pentru iarnă. În acest scop, autoritățile locale au creat producătorilor condiții civilizate de desfacere a produselor.
Clienții pot găsi în piața agroalimentară din Izvor animale, cereale, legume și fructe, produse lactate și animaliere la prețuri de producător.
Comentarii
De aici din medgidia,felicitari Domnule primar.
E.Mocanu