Prima paginăActualitateRoman

Investiţii imobiliare de milioane de lei la Roman

Dimensiune text

Romanul este transformat într-un mare şantier. Pe lângă lucrările publice, efectuate de către Primăria Roman, există şi investiţii private, care vor face ca în oraş să apară depozite, spaţii comerciale sau hale de producţie.

Un raid prin Roman în vara lui 2014 ne face o surpriză plăcută: nu există cartier din oraș în care să nu se construiască ceva. Fie că este vorba despre o locuinţă particulară, un spaţiu comercial, o clădire de birouri, un depozit de materiale de construcţii, care se construiesc cu capital privat, sau de o lucrare a Primăriei Roman, cum este amenajarea parcării la Piaţa Centrală, restaurarea Bibliotecii Municipale sau refacerea arterei Roman Vest, multe dintre aceste lucrări provoacă disconfort însă, după terminarea lor, nivelul de trai a romaşcanilor va creşte, iar oraşul va reprezenta un punct şi mai mare de atracţie pentru potenţialii investitori străini.

Economia Romanului susține investițiile imobiliare

În primele şase luni ale anului, Primăria Roman a eliberat zeci de autorizaţii de construcţie. 22 de persoane au primit autorizaţie pentru construirea unei locuinţe, cele mai multe case având suprafețe de peste 400 de metri pătraţi. Unii romașcani doresc să construiască o casă nouă în locul uneia existente, astfel că, în acelaşi interval, Primăria a eliberat nouă autorizaţii de demolări locuinţe.

În ceea ce priveşte spaţiile comerciale, în această perioadă apar unele noi în zone foarte tranzitate din oraş. Un spaţiu comercial cu parter şi etaj se contruieşte în zona centrală, pe strada Libertăţii, la numărul 14. Investitorul este SC Investment Solutions SRL, iar autorizaţia de construcţie a fost eliberată încă din 25 iunie 2012. Lucrările au început pe 11 noiembrie 2013 şi au termen de finalizare 11 noiembrie 2014. Valoarea investiţiei este de 109.490 de lei, iar destinaţia spaţiului va fi spaţiu comercial, fără alimentaţie publică. Acelaşi investitor construieşte şi o clădire de birouri, în spatele Pieţei Centrale din Roman. Şi această clădire va fi formată din parter şi etaj, cu destinaţia spaţii de prestări servicii.

Un alt spaţiu comercial se va construi în spatele Casei de Cultură din Roman. Un investitor privat a obţinut autorizaţie de construcţie în urmă cu doi ani, iar acum a început lucrările, după ce proiectul său a fost dezbătut la Primărie. Spaţiul comercial va avea parter şi etaj, iar la demisol vor fi amenajate toalete publice.

De asemenea, pe strada Nicolae Bălcescu, la numărul 65, va fi construit un spaţiu comercial cu birouri, în suprafață de 425 de metri pătraţi.

O investiţie de 1.120.072 de lei va avea ca finalitate construirea unei hale de depozit en-gros pe strada Primăverii, la numărul 40. Societatea Simial SRL Roman, care are ca obiect de activitate comerţul cu ridicata nespecializat de produse alimentare, băuturi şi tutun, a primit autorizaţie din luna mai pentru a construi un depozit de 3.706 metri pătraţi.

Investiţii se fac şi pe strada Ogoarelor. SC Mihăiţă Transporter îşi va extinde spaţiul de producţie cu o hală de depozitare.

În şedinţa de Consiliu Local care va avea loc joi, 31 iulie, se va dezbate un proiect de dezmembrare a unui teren de pe artera Roman-Vest, de 7.205 de metri pătraţi, în trei loturi, de 3.650, 1.680 şi 1.875 de metri pătraţi, pentru a se elibera autorizaţii de construcţii. Dacă se va vota proiectul, pentru primul lot, de 3.650 de metri pătraţi, există un prim investitor, SC Petrad Call Service SRL Roman, care doreşte să ridice un depozit pentru materiale de construcţii, iar pe lotul de 1.875 de metri pătraţi, SC Baumax Solutions SRL Roman va edifica o hală de producţie tâmplărie aluminiu şi PVC.

Partajează articolul

COMENTARII

WORDPRESS: 1
  • Mosu Lica 7 ani

    Nu stiu cum dreaku ,,inverstitorii” astia tot ,,musca” din spatiul public, da’ mai ales cel VERDE !!! PS Nu-i asa , dom primare, ca se respecta directiva CEE privind m.p. de spatiu verde per cap de….consilier ??!!