Roman, Neamț
Căutare site

Investiţii de cinci milioane de lei pe drumurile judeţene

Reprezentanţii Consiliului Judeţean Neamţ nu au dat ordin de începere a lucrărilor de investiţii pe drumurile judeţene, din cauza lipsei fondurilor.

Cei mai mulţi bani se vor duce, anul acesta, pentru confinanţarea proiectului „Sistem de Management Integrat al Deşeurilor în judeţul Neamţ”. Prin urmare, până când va fi rezolvată problema împrumutului de 30.000.000 de lei, fondurile pe care la dispoziţie Consiliul Judeţean vor fi folosite pentru a acoperi partea de confinanţare a proiectului privind deşeurile.

„Deocamdată, pe drumurile judeţene se fac plombări şi se realizează alte lucrări de întreţinere şi reparaţii, aşa cum sunt şi covoarele asfaltice. Pentru aceste lucrări avem prevăzut un buget de cinci milioane de lei. Banii îi avem şi îi putem cheltui. Dar pentru lucrările de investiţii, care se ridică la aproximativ 7,1 milioane de lei, mai trebuie să aşteptăm”, a afirmat Dan Manoliu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Neamţ.

Contractarea împrumutului de 30.000.000 de lei a fost aprobată de consilierii judeţeni în luna martie. Cererea de ofertă a fost lansată de Consiliul Judeţean, iar peste două săptămâni se vor dechide ofertele primite. Având în vedere perioadele legale pentru acest tip de achiziţie, contractul de împrumut se va semna, cel mai devreme, în luna august.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.