Prima paginăSanatate

Investigații stricte pentru bolnavii care intră în sala de operație

Dimensiune text

Un tînăr de 28 de ani, din Vaslui, inernat pentru o operație de hernie de disc, a murit în urma anesteziei. Cazul a readus în discuție acuratețea investigațiilor medicale înainte de o intervenție chirurgicală, dar și a procedurilor de evaluare a pacientului la internare.

 

Potrivit medicului Mircea Coadă, managerul Spitalului Municipal de Urgență Roman, înainte de a intra în sala de operație, pacienții sînt supuși unor testări extrem de riguroase, atît din partea medicului anestezist, cît și din partea medicului chirurg. Din păcate, există situații în care afecțiuni de care medicii nu au știut și nici măcar pacienții nu aveau habar pun în pericol intervenția chirurgicală, care se poate încheia tragic, prin decesul pacientul.

Anestezia este rahidiană și generală. În urma unui incindent nefericit, prin 2003 s-a decis ca anestezia rahidiană, care era efectuată de medicul chirurg, să fie efectuată numai de către medicul anestezist. Înainte de a intra în sală, anestezistul cere o serie de teste obligatorii. De exemplu, cere ca pacientul să fie testat dacă este sau nu alergic la substanța anestezică, ce se administrează în funcție de greutatea corpului, de bolile asociate care pot da reacții adverse. De asemenea, poate cere examen ORL al căilor respiratorii, înainte de a fi întubat. Apoi poate cere o spirometrie, dacă pacientul are probleme cu plămînii. De asemenea, medicul chirurg cere electrocardiogramă, ecografie și orice investigație care se consideră necesară„, a declarat medicul Mircea Coadă.

Acesta spune, însă, că există și cazuri în care, cu toate investigațiile făcute, decesul nu poate fi evitat. „Statistica spune că la 11.000 de anestezii rahidiene survine un deces. Ne-am confruntat și noi cu un caz foarte grav, în acest an. În luna mai, o pacientă s-a internat cu eventrație, un defect de cicatrizare după o intervenție chirurgicală. La începutul anului, însă, ea a suferit un infarct. După trei luni de zile, infarctul nu a apărut pe electrocardiogramă și nici pacienta nu a spus acest lucru. Cînd a intrat în sala de operație, în momentul intubării a făcut un infarct masiv și nu a mai putut fi resuscitată. Dacă se respectă toate procedurile clinice, nu ar trebui să apară incidente în timpul operației„, a mai spus managerul spitalului.

COMENTARII

WORDPRESS: 0