Începând de marți seară, 17 februarie, de la ora 20:00, municipiul Roman se află sub monitorizare permanentă din partea echipelor primăriei, ca urmare a instituirii codului galben de ninsori, caracterizat prin cantități însemnate de zăpadă, informează reprezentanții Primăriei Roman.
Administrația publică locală arată că a dispus măsuri pentru menținerea funcționalității orașului și pentru siguranța cetățenilor, intervențiile de deszăpezire desfășurându-se neîntrerupt pe tot parcursul nopții, continuă și în prezent și urmând a fi menținute pe întreaga durată a zilei.
Pentru aceste acțiuni au fost mobilizate 20 de utilaje de deszăpezire, trei sărărițe și aproximativ 50 de persoane, care au acționat coordonat în teren. Până miercuri la prânz, au fost utilizate aproximativ 80 de tone de sare. De asemenea, prin implicarea Direcției de Asistență Socială, beneficiarii veniturilor minime de incluziune au participat la degajarea zăpezii din perimetrul unităților de învățământ, astfel încât accesul elevilor și al cadrelor didactice să se desfășoare în condiții de siguranță.
Municipalitatea precizează că intervențiile au fost realizate în ordinea prevăzută de legislația și procedurile în vigoare: prioritar pe arterele principale; ulterior pe arterele secundare; urmând ca aleile să fie deszăpezite în etapa a III-a – în condiții de cod galben sau cod portocaliu, legislația impune intervenția cu prioritate pe străzile principale, urmate de cele secundare, pentru a asigura accesul la obiectivele de interes public (grădinițe, școli, licee, spital, instituții publice, centre comerciale) și pentru menținerea siguranței și fluenței traficului rutier.
„Am fost personal în teren pentru a verifica modul în care se desfășoară intervențiile și pentru a mă asigura că planul de deszăpezire este respectat. Echipele Primăriei au acționat și vor continua să acționeze fără întrerupere, indiferent de intensitatea ninsorilor. Suntem în teren și rămânem în teren până când condițiile de circulație vor fi asigurate pentru toți cetățenii”, a declarat cu acest prilej primarul municipiului Roman, Laurențiu Leoreanu.
















Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol