Roman, Neamț
Căutare site

Intervenție a jandarmilor pentru îndepărtarea unui urs, dintr-o gospodărie din Piatra Neamț

Intervenție a jandarmilor pentru îndepărtarea unui urs, dintr-o gospodărie din Piatra Neamț

Vineri, 1 mai, în jurul orei 08:30, printr-un apel la numărul unic de urgență 112, a fost semnalată prezența unui urs brun într-o gospodărie de pe strada Țărnii, din zona Sărata a municipiului Piatra Neamț. Pentru locuitorii din zonă, a fost emis un mesaj de avertizare de tip Ro-Alert.

La fața locului a fost direcționat un echipaj de jandarmi, care a constatat ca cele sesizate se confirmă. Pentru îndepărtarea ursului, au fost utilizate mijloace specifice de prevenire și alungare, respectiv semnale acustice. Conform reprezentanților Jandarmeriei Neamț, din relatările apelantului se pare ca ursul se îndrepta către pădure, însă s-a speriat de un autoturism și a intrat într-o curte.

„În cauză, a fost construită echipa de echipa de intervenție, conform legislației în vigoare. Nu au fost înregistrate victime omenești sau pagube materiale. Jandarmii au continuat monitorizarea zonei, pentru a preveni eventuale incidente cauzate de reîntoarcerea ursului în intravilan”, a precizat plutonier major Ana-Maria Gafița, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Județean Neamț.

În astfel de situații, jandarmii recomandă cetățenilor să evite orice contact direct cu animalele sălbatice, să nu se apropie pentru fotografii sau filmări și să nu încerce hrănirea acestora. În cazul observării unui urs sau al altor animale periculoase în apropierea zonelor locuite, apelați imediat numărul unic de urgență 112.

 

 

 

Foto, video: Inspectoratul de Jandarmi Județean Neamț

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.