Roman, Neamț
Căutare site

Intersecţia Griviţei cu Dimitrie Cantemir a fost „suprasemnalizată”

Intersecţia Griviţei cu Dimitrie Cantemir a fost „suprasemnalizată”

 

stopPentru a evita producerea unor noi accidente rutiere în intersecţia străzilor Griviţei cu Dimitrie Cantemir, autorităţile locale au decis montarea unor noi indicatoare şi a unei oglinzi care să-I determine pe şoferi să fie mai atenţi când intră de pe strada lăturalnică pe Griviţei. Asta se întâmplă după ce, acum câteva săptămâni, o maşină tip SUV a fost lovită în plin de un alt autoturism, fiind proiectată în gardul unei case.

„A fost montată o oglindă pe strada Griviţei. Acolo a şi fost un accident la intersecţia Griviţei cu Dimitrie Cantemir, deşi zona era bine semnalizată. Am făcut un «abuz» de semnalizare, am pus şi indicatoare cu viteză redusă la 30 km/h, am montat şi oglindă rutieră care să permită vizualizarea străzii din acea intersecţie. Dacă se respectă indicatoarele, atunci nu vom mai avea incidente”, a declarat primarul Laurenţiu Leoreanu.

Din nefericire, în acea intersecţie, din cauza nerespectării indicatorului STOP la intrarea pe strada Griviţei, la câteva luni se produce un accident. În aceeaşi zonă, la fel de periculoasă este şi intersecţia Bogan Dragoş – Tineretului, care nu permite o vizibilitate bună celor care vin de pe Tineretului, fiind maşini parcate pe ambele părţi ale străzii Bogdan Dragoş.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.