Înjunghiat în zona inimii, în Parcul Municipal

HomeActualitate

Înjunghiat în zona inimii, în Parcul Municipal

Un conflict între doi tineri putea avea consecințe grave, după ce unul dintre ei a fost înjunghiat în zona inimii și doar intervenția chirurgicală de urgență a medicilor romașcani i-a salvat acestuia viața.

Fapta s-a petrecut marți, 6 iulie, în jurul orei 14, în Parcul Municipal. O dispută mai veche dintre cei doi, elevi la Colegiul Tehnic „Danubiana” din Roman, unde aceștia învață la școala profesională, a degenerat după-amiază, în parc, unde tânărul de 18 ani a fost lovit în zona inimii cu un briceag de colegul său, de 17 ani.

Transportat de urgență la spital cu ambulanța, rănitul a fost diagnosticat cu plagă înjunghiată hemitorace, în zona precordială, iar după operația de urgență a rămas internat în secția Chirurgie generală, fiind miercuri în stare stabilă. Agresorul a fugit de la locul faptei, fiind identificat ulterior și reținut de la domiciliul său, din comuna Dagâța, județul Iași.

Ancheta a fost preluată de un procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț, sub aspectul comiterii infracțiunii de tentativă de omor. „Rana provocată de inculpat victimei, în zona inimii, i-a pus acesteia viața în pericol, și doar intervenția chirurgicală de urgență i-a salvat viața”, a precizat procurorul Marius Emil Ianuș, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț. Agresorul a fost prezentat miercuri instanței, cu propunerea luării unei măsuri preventive.

 

 

Comentarii

WORDPRESS: 0