Roman, Neamț
Căutare site

Înfrângere categorică pe teren propriu pentru SCM Petrotub

Sâmbătă, SCM Petrotub Roman a fost învinsă de Bucovina Pojorâta, cu scorul de 0-3 (0-2).

SCM Petrotub Roman a dat o replică palidă Bucovinei Pojorâta, în meciul de sâmbătă, 13 septembrie, din etapa a treia a Ligii a treia de fotbal. În criză de idei sau din cauza nereuşirii punerii în practică a celor care au existat, echipa romaşcană, pregătită de antrenorii Valentin Avădanei şi Iosif Susanu, a fost învinsă categoric de cea a fotbaliştilor suceveni: 0-3 (0-2). Bucovinenii au controlat jocul aproape în totalitate, au fost mai tot timpul primii la minge, au pasat foarte bine, şi-au creat multe situaţii de gol şi au învins meritat doar la trei goluri diferenţă în faţa fostei lidere. De partea cealaltă, fotbaliştii romaşcani nu-şi pot găsi scuze pentru prestaţia din partida amintită. Portarul Ciuclea s-a remarcat prin intervenţii eficiente, care au micşorat proporţiile scorului.

Primul sfert de oră a fost unul de tatonare, în care nu s-a înregistrat nimic notabil. În minutul 17, Damian şi-a încercat norocul cu un şut de la 30 de metri, mingea fiind respinsă în corner de portar. A urmat o acţiune pe partea dreaptă a lui Harbuzaru, care a pasat în interiorul careului. Fotbaliştii romaşcani n-au profitat de ocazie, faza încheindu-se cu şutul lui Întuneric, puţin pe lângă poartă. Ulterior, echipa oaspete a pus stăpânire pe mijlocul terenului şi s-a apropiat din ce în ce mai mult de poarta adversă. Eforturile i-au fost răsplătite de golul marcat de Răzlog, în minutul 30, cel care a trimis mingea, cu capul, în plasă, după ce s-a înălţat peste întreaga apărare romaşcană. Cinci minute mai târziu, arbitrul n-a sancţionat cu lovitură de la 11 metri un henţ în careul oaspeţilor, fapt care a stârnit proteste în tabăra gazdă. Până la pauză, dominarea oaspeţilor s-a accentuat. În minutul 38, Kuruc a prins un şut de zile mari, de la distanţă, dar mingea s-a lovit de bară. Acelaşi Kuruc a pătruns în dribling pe partea dreaptă, a pasat pe jos, precis, iar Rus a înscris cu călcâiul, din careul mic, 0-2 (minutul 40). Două minute mai târziu, pe un contraatac trei contra unul, Pădurariu a rămas singur cu portarul la 16 metri, dar n-a nimerit ţinta. În faza următoare, Ciuclea şi-a salvat echipa de la primirea unui nou gol, resimţindu-se după şutul puternic parat cu pieptul.

scmGazdele au avut posibilitatea de a reduce diferenţa în minutul 57. Drugă a şutat slab din poziţie favorabilă. În minutul 68, Buhăcianu, singur cu portarul, a tras alături. Tot el a iniţiat, în faza următoare, o acţiune pe stânga, a pasat perfect şi Kuruc a majorat scorul: 0-3. Echipa romaşcană a căzut psihic. Ciuclea s-a mai remarcat o dată în minutul 76, când a parat şutul lui Pădurariu, într-o fază în care doi atacanţi suceveni scăpaseră spre poartă.

SCM Petrotub: Ciuclea – Rotariu, Marin, Carnariu, Stahie, Țapu, Petrila, Întuneric, Drugă, Damian, Harbuzaru. Au mai jucat: Pântea, Lupuşoru, Tofan, Talpalariu.

Bucovina Pojorâta: Turiţă – Prundeanu, Patca, Răzlog, Kuruc, Duţică, Stănescu, Ioniţă, Pădurariu, Buhăcianu, Rus. Au mai jucat: Tivodar, Iuga, Platon şi Vîrlan. Antrenor: Bogdan Grosu.

Celelalte rezultate ale etapei a treia: Cetatea Tîrgu Neamţ – FC Zagon 0-1 (0-0), CSM Paşcani – Ceahlăul II Piatra Neamţ 2-0 (0-0), Aerostar Bacău – Știinţa Miroslava 0-2 (0-1), Sepsi OSK Sfântu Gheorghe – Sporting Lieşti 2-0 (1-0), Csikszereda Miercurea Ciuc – Bucovina Rădăuţi 3-1 (3-0). FC Păpăuţi a stat.

Clasament

1 M. Ciuc330010-19
2 Roman32019-36
3 Tg. Neamţ32014-16
4 Miroslava32013-16
5 Sepsi32013-16
6 Pojorâta31207-45
7 Paşcani31206-45
8 Zagon21011-13
9 Aerostar31021-53
10 Ceahlăul30122-51
11 Rădăuţi30123-101
12 Lieşti20020-30
13 Păpăuţi20020-100

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.