Întîia zi din viața de școlar era pregătită minuțios de familiile celor care acum ne hotărăsc soarta. Figura învățătoarei s-a păstrat încă vie în memoria foștilor elevi, prin atitudine și tact pedagogic.
Indiferent de vîrstă sau poziție socială, amintirile despre prima zi de școală nu pot fi date uitării. Primul dascăl din viața de școlar, emoția începutului și năzbîtiile pentru care au plătit cu vîrf și îndesat sînt retrăite acum cu umor, după zeci de ani, de primarii comunelor romașcane. Născuți la țară sau în buricul tîrgului, fiecare a primit din partea familiei, în prima zi de școlar, o urare după care s-au ghidat pe drumul urmat de fiecare: „Să te faci OM mare!„.
„Unde este mama mea?”
Eugen Mihai (foto), primarul comunei Boghicea, s-a născut în orașul Tîrgu Ocna (județul Bacău). Școala unde primarul Mihai a învățat primele două clase nu mai există astăzi, pe locul ei fiind construit un hotel. Cu toate acestea, amintirea despre primii ani de școlar a rămas nealterată. „Am fost plăcut impresionat de învățătoarea mea, Elena Popescu. Era o femeie foarte cochetă, tînără. Era la început de carieră, la a doua generație de elevi. M-a așezat chiar din prima zi de școală pe mijlocul rîndului. Eram atent la ce se întîmpla, dar așteptam foarte mult pauza. Am ieșit în curtea școlii și am început să plîng și să mă tîngui: «Unde este mama mea?». Învățătoarea știa să se apropie de copii. M-a făcut să depășesc acest moment, așa încît supărarea mea a trecut repede și, peste puțin timp, mă jucam cu niște castane în curtea școlii, alături de colegi. Era imposibil să nu te atașezi de învățătoare. Păstrez și acum un caiet de amintiri, în care i-am dedicat o poezie. Nu o s-o pot uita niciodată„, își amintește primarul comunei Boghicea.
Prima zi de școală a fost îndelung pregătită de mama primarului Mihai.
„Mama s-a ocupat foarte mult de educația mea și a surorii mele. Își dorea foarte mult ca noi să învățăm. Mi-amintesc că, în prima zi de școală, m-a îmbrăcat cu pantaloni scurți, cu cămașă albă și mi-a pus în spate un ghiozdan din carton presat, de culoare maro care se rodea dacă nu era păstrat cu grijă și pe care mi l-a umplut cu caiete. Înainte de a pleca, îmi spunea: «Să fii cuminte, să înveți bine, să nu te bați cu copiii. Ai auzit?», cuvinte pe care le repeta în fiecare dimineață cînd plecam la școală”, povestește primarul Mihai.
Surprize în prima zi de școală
Mai puțin sentimental, primarul comunei Bozieni, Doinel Grumezescu, în vîrstă acum de 50 de ani, a trăit la alte dimenisiuni prima zi de școală. „Mama a fost «șeful» în casă. Lucra la Băcești, la școala unde învățam eu. Nu era de ajuns că în fața mamei nu puteam mișca: cînd am văzut că o am învățătoare pe Aurelia Ciobotaru, o femeie foarte sobră, de peste 50 de ani, cu părul cărunt, am crezut că s-a găsit ac de cojocul meu. Nu mi-au trebuit multe zile să-i demonstrez că sînt un creator de surprize, de cele mai multe ori neplăcute. Cea dintîi datează chiar din prima zi de școală, cînd am golit cu băieții cîțiva pomi fructiferi din curtea școlii„, a spus primarul Grumezescu.
La școală, sub amenințarea mamei
Primarul comunei Văleni, Ionel Stoleru (foto), era cel mai mic și mai alintat copil al familiei, după cum singur mărturisește. „Mama mi-a cumpărat o pereche de teniși. Era mare lucru să ai teniși la vremea aceea. Nu mai încăpeam în haine de mîndru ce eram. Școala nu era departe de casa noastră. Pentru că nu mă acomodasem deloc cu școala, după cîteva zile am făcut o pauză. Am revenit cu greu la școală, doar amenințat și constrîns de mama„, povestește primarul comunei Văleni.
Un obicei al vremii era ca învățătorul să vină în vizită la elev acasă. „Era timpul culesului, iar părinții și frații mei mai mari eram la cîmp. M-au lăsat singur acasă, să scriu. Vroiam să-mi fac repede temele și să ies la joacă. În loc să stau la masă și să scriu, scriam pe prispa din lut a casei. Cînd credeam că mai am puțin și termin, tocmai ce intră învățătoarea în curte. Am crezut că a căzut Cerul peste mine. S-a uitat la temele din caiet, «schingiuite» din cauza denivelărilor prispei și, cu un tact deosebit, a decis refacerea temelor. În acel moment, decizia era moarte curată, pentru că tocmai eram pe punctul de a ieși din curte. După mulți ani am realizat, de fapt, ce lecție am primit de la învățătoarea Manolescu. M-a luat de mînă, m-a dus la masă, mi-a corectat poziția în timpul scrisului și am făcut împreună lecțiile pentru a doua zi„, își amintește primarul comunei Văleni.
Experiențele trăite la școală se continuau acasă. „Eram în școala generală cînd m-am gîndit să fac un ban. Lîngă noi locuia o familie care avea un măgar. Soția vecinului era nemulțimită de răgetele măgarului și îi cerea bărbatului ei să vîndă animalul. Omul nu a putut să se despartă de animal. În lipsa părinților și a vecinilor, am luat măgarul din curte și l-am dus la tîrg. Neștiind rosturile la tîrg, l-am dat pe 80 lei și un pachet de țigări Mărășești. Singura care s-a bucurat de isprava mea a fost soția vecinului, restul rămîne… consemnat în istorie. Pățania a avut și o latură pozitivă. Mi-am descoperit spiritul de întreprinzător„, a spus Ionel Stoleru.





Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol